„Oamenii din Telega, de spaimă, au ajuns să se apere singuri de atacurile urșilor, deși nu asta este soluția. Nici legală, nici firească!” Vorbele îi aparțin primarului din Telega, Costel Brezeanu, prezent la întâlnirea cu primarii din UAT-urile ce se confruntă cu atacurile violente ale urșilor.
Edilul șef din Telega a vorbit în numele comunității locale pe care o reprezintă, susținând necesitatea luării de măsuri urgente pentru ca localnicii să nu mai aibă de suferit din această cauză. Pe raza comunei Telega există zece urși, populația fiind înspăimântată de posibile atacuri.
- Publicitate -
La începutul lunii septembrie, un bărbat de 50 de ani a fost desfigurat după ce a fost atacat de un exemplar de urs. Totul s-a petrecut pe un deal, unde bărbatul avea o grădină.
Primarul localității a semnalat gravitatea situației și a semnat, alături de alți edili din Prahova, documentul comun prin care se solicită modificarea în regim de urgență a legislației în vigoare. Documentul va fi înaintat Parlamentului.
- Publicitate -
