Pasionații de biliard din Ploiești și nu numai sunt invitați, în perioada 9–10 mai 2026, la o competiție de amploare organizată în centrul orașului. Friends Ploiești Open 2026 este considerat cel mai important turneu de profil organizat în municipiu în ultimul deceniu.
Evenimentul va avea loc în Clubul de biliard Friends Room Ploiești, pe strada Piața Victoriei nr. 3, pe parcursul a două zile, sâmbătă și duminică, și va reuni sportivi din întreaga țară, dar și din Republica Moldova.
Competiția se va desfășura la disciplina Biliard Bila 9 (9 Ball), una dintre cele mai spectaculoase și dinamice forme de joc. Organizatorii au stabilit un număr total de 96 de participanți, iar la data de 29 aprilie 2026 erau deja înscriși 87 de sportivi.
Printre participanți se regăsesc și juniori din lotul național de biliard, pentru care turneul reprezintă o etapă importantă de pregătire înaintea Campionatelor Europene de juniori, programate în această vară.
Condiții de joc la standarde europene
Clubul de biliard Friends Room Ploiești dispune de 10 mese profesionale Dynamic 4, echipate cu postav Iwan Simonis 860 și bile Aramith Pro-Cup TV, echipamente care respectă cerințele Federației Europene de Biliard.
Evenimentul este deschis publicului, iar iubitorii de biliard sunt așteptați să urmărească meciurile și să susțină sportivii într-un cadru profesionist și elegant.
