spot_img
- Publicitate -

Reuniune de trap, sâmbătă, la Hipodromul Ploiești

Data:

Hipodromul Ploieşti găzduieşte, sâmbătă, 10 mai 2025, începând cu ora 10:00, cea de-a treia reuniune hipică oficială a sezonului. Aceasta este organizată de Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, sub autoritatea Consiliului Local Ploieşti şi a Primăriei Municipiului Ploieşti, în parteneriat cu Jockey Club Român!

- Publicitate -

Reuniunea este programată sâmbătă la solicitarea partenerilor de la Jockey Club Român, cei care au găzduit, joi și vineri, Adunarea Generală a European & African Stud Book Committee (EASBC) – for internațional care reunește registrele genealogice ale cailor Pur Sânge Englez din Europa și Africa – şi au ţinut să-i invite pe participanţi şi la evenimentul hipic de la Ploieşti.

Jockey Club Român tocmai a fost admis (3-4 mai) ca membru cu drepturi depline în Federaţia Europeană şi Mediteraneeană de Galop (EMHF – European & Mediteranean Horseracing Federation), context în care cursele de galop pentru cai din rasa Pur Sânge Englez (PSE) din România au primit recunoaştere internaţională.

Care e programul reuniunii

Reuniunea de sâmbătă va fi una cu opt curse de trap şi galop în program, dintre care ies în evidenţă Premiul Take Ionescu (ora 12:10) la trap, cursă din categoria Silver, şi două dintre cursele de galop ale zilei: Premiul European & Mediteranean Horseracing Federation (EMHF), de la ora 11:00, şi Premiul European & African Stud Book Committee (EASBC), programat la ora 11:45.

Un nou motiv de rușine și îngrijorare în centrul Ploieștiului

Clădirea Oficiului Poștal 1 Ploiești sau Poșta Mare cum este cunoscută de mulți dintre noi se află de ani de zile într-o stare jalnică....
- Publicitate -

Ziua hipică va debuta la ora 10:00, cu Premiul Carlos, la trap, va continua cu Premiul „Petre Mavrogheni”, la galop (10:15) şi cu Premiul Juvenil, la trap (ora 10:40). Cele două curse importante de galop ale zilei vor încadra Premiul Clasic la trap (ora 11:20), pentru ca reuniuea să se închidă, la 12:40, cu Premiul „Mihail Kogălniceanu”, la galop.

Ca de obicei, pentru cei mai mici dintre spectatori va fi amenajat un „fun corner” unde aceştia se vor putea juca sub atenta supraveghere a angajaţilor Complex Hipodrom, iar dacă vremea nu ne va încurca, copiii vor beneficia de plimbări gratuite cu calul în zona amenajată lângă tribună, demers posibil graţie partenerilor de la Luna Horse.

Totodată, cu prilejul reuniunii de duminică, Hipodromul Ploieşti continuă parteneriatul cu Crucea Roşie Prahova, a cărei campanie de informare împotriva consumului de droguri în rândul tinerilor – parte a proiectului „Descoperă puterea din tine” – se desfăşoară şi în acest an.

- Publicitate -

Partenerii reuniunii hipice de duminică sunt: Jockey Club Român, Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova, Supermarket La Cocoş, Societatea Naţională de Cruce Roşie – Filiala Prahova, Retro Cars România, Radio Prahova, Centrul de Echitaţie „Luna Horse”, Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploieşti şi Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti.

Prețul unui bilet la reuniunea de duminică este de 5 lei, copiii sub 7 ani având accesul gratuit.

Sursa: CSM Ploiești

- Publicitate -

Ploieștiul Mută Inteligent – Șahul de Performanță Revine în Forță în Ploiești

În perioada 20-27 mai 2025, Municipiul Ploiești găzduiește o competiție de excepție dedicată șahului de performanță. Ploieștiul Mută Inteligent – Campionatul Municipiului Ploiești la...

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Cofetăria Le Bonbon din Ploiești și povestea tortului viral

În Ploiești, pe Bulevardul Petrolului, se află laboratorul Cofetăriei...

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...
- Publicitate -

Exclusiv

Directorul CNMV Ploiești și-a dat demisia

Gabriel Țaga, directorul Colegiului Național Mihai Viteazul Ploiești, și-a...

Cum arată fosta bază sportivă Latină, dincolo de poarta ruginită

După 20 de ani, poarta ruginită a Bazei Sportive...

Companiile de apă din Prahova nu au autorizație sanitară!

Pare greu de crezut, dar acesta este adevărul: companiile...

Localitățile din Prahova cu cele mai mici tarife la apă

După ce am prezentat cum locuitorii din Bucov plătesc...

Cartiere noi pe terenurile fostei rafinării Columbia din Ploiești

Pe terenurile fostei rafinării Columbia din Ploiești, din zona...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Un nou termen pentru autostrada A 7, Mizil-Pietroasele

Directorul Companiei Naționale de Drumuri (CNAIR), Cristian Pistol, a...

Directorul CNMV Ploiești și-a dat demisia

Gabriel Țaga, directorul Colegiului Național Mihai Viteazul Ploiești, și-a...

Un liberal îi cere demisia președintelui PNL Prahova

Un mesaj scris pe pagina de Facebook a președintelui...

Super-Show auto la Hipodromul Ploiești

Ediție specială, astăzi la Observatorul Prahovean LIVE, pe tema...

Cum au ajuns românii să se urască din cauza alegerilor

Alegerile prezidențiale i-au împărțit pe români în două tabere...
- Publicitate -

Emisiuni

Super-Show auto la Hipodromul Ploiești

Ediție specială, astăzi la Observatorul Prahovean LIVE, pe tema...

Cum au ajuns românii să se urască din cauza alegerilor

Alegerile prezidențiale i-au împărțit pe români în două tabere...

Cum au votat prahovenii la alegerile prezidențiale? VIDEO

Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale, iar Prahova s-a...
- Publicitate -

Vox Publica

PSD, dovediți că v-ați învățat lecția! Sprijiniți-l pe Dan!

„Nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul...

Domnule Mihai Polițeanu, cine plătește aceste pagube?

De ani de zile amenajarea, întreținerea și înfrumusețarea domeniului...

Ziua în care am înmatriculat mașina la Ploiești, ca în Germania

Nu suntem obișnuiți să apreciem lucrurile bune care ni...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Imagini cu lucrări de refacere a gazonului de pe Ilie Oană

La Stadionul Ilie Oană au demarat lucrările pentru refacerea...

Mesajul Petrolului după transferul lui Rădulescu la Craiova

Mijlocașul Petrolului, Mihnea Rădulescu, în vârstă de 19 ani,...

Mihnea Rădulescu va juca la Universitatea Craiova

Mijlocașul Petrolului, Mihnea Rădulescu, în vârstă de 19 ani,...
- Publicitate -

Petrolul Ploiești a obținut licența pentru Superligă

Federația Română de Fotbal a anunțat marți dimineață că...

Rămâne Mehmet Topal la Petrolul? Reacția lui Claudiu Tudor

Petrolul a reușit, în ultima etapă, o victorie uriașă,...

Petrolul, victorie cu Poli Iași. Lupii rămân în Superliga!

Astăzi, Petrolul Ploiești a reușit o victorie uriașă, în...

Politehnica Iași – Petrolul. Meci decisiv pentru lupi

La ultimul meci al campionatului, Petrolul este obligat, astăzi,...