Astrit Selmani (27 de ani) a înscris golul victoriei pentru Dinamo în partida disputatea cu Petrolul, aseară, pe arena Ilie Oană din Ploiești. La finalul meciului, Selmani, care este originar din Kosovo, a făcut acuzații grave la adresa fotbalistului Petrolului, Marian Huja.
De altfel, în minutul 27, Astrit Selmani și Marian Huja au avut un conflict și s-au ales amândoi cu un cartonaș galben.
Kosovarul cere ca Huja să fie suspendat mai multe etape din cauza comportamentului nepotrivit la adresa sa, notează golazo.ro
„A continuat cu insultele la adresa familiei mele, au fost și chestiuni rasiste. Ce se întâmplă pe teren rămâne pe teren, iar ce se întâmplă în afara lui rămâne acolo. Ar trebui să fie suspendat mai multe etape pentru ceea ce a făcut”, a declarat Selmani la finalul meciului, potrivit sursei citate.
Kosovarul susține că din tribunele stadionului din Ploiești s-a strigat Serbia, ca la meciul naționalei României cu Kosovo, câștigat de tricolori la masa verde cu 3-0.
„Și azi fanii lor (n.r. de la Petrolul) au strigat la fel. Vor să provoace. Nu e prima oară când oamenii insultă” a spus Selmani.
Cronica partidei Petrolul-Dinamo 0-1 este disponibilă aici: Petrolul – Dinamo 0-1. După o serie remarcabilă de succese a venit și un eșec
