Petroliștii sunt în cantonamentul din Antalya, iar de astăzi, printre jucatori prezenți la antrenamente, se află și atacantul francez Aeron Zinga.
Potrivit reprezentanților clubului ploieștean, atacantul a ajuns aseară Lara și va fi urmărit la lucru, în perioada următoare, de către Florin Pîrvu și stafful său, atât la ședințele de pregătire rămase de efectuat în acest stagiu, cât și la jocurile amicale cu Debrecen și Chernomorets Odessa.
În vârstă de 23 de ani, Zinga (1.92 m) a făcut parte, în prima parte a sezonului, din lotul formației bulgare CSKA 1948 Sofia, după ce, anterior, evoluase pentru US Orleans B, Strasbourg B si Valenciennes, bifând 27 de prezențe în eșalonul secund francez.