- Publicitate -

Farul Constanța – FC Petrolul. „Lupii” încep „seria de foc”

După victoria obținută în confruntarea cu AFC Hermannstadt, Petrolul va disputa, sâmbătă, 18 februarie, pe terenul liderului din Superligă, partida cu Farul Constanța. Tehnicianul „lupilor”, Florin Pîrvu, a anunțat că va fi „un meci greu”, însă, „sunt premise bune ca sâmbătă să vedem un meci frumos”.

- Publicitate -

Partida Farul Constanța – Petrolul se va disputa sâmbătă, de la ora 20.00, la Ovidiu. Echipa începe, astfel, potrivit FC Petrolul, „seria de „foc”, în care le va întâlni, rând pe rând, pe patru dintre primele cinci clasate din Superliga: Farul, CFR, FCSB și Universitatea Craiova”.

Prima adversară este chiar echipa de pe primul loc, Farul Constanța. Tehnicianul „lupilor”., Florin Pîrvu, a anunțat, înainte de deplasare, că „Ne așteaptă un meci foarte greu, împotriva echipei care, din punctul meu de vedere, joacă cel mai eficient și mai frumos fotbal din primul eșalon”.

Dar, și noi venim după o victorie obținută la capătul unei prestații bune, cu Hermannstadt, așa încât sunt premise bune ca sâmbătă să vedem un meci frumos”, a susținut antrenorul Florin Pîrvu.

- Publicitate -

Citește și: Bun venit, Paul Papp! Petrolul Ploiești a semnat cu încă un jucător experimentat, care să dea siguranță în apărare

Tehnicianul „lupilor” nu va avea tot lotul la dispoziție pentru partida cu Farul. Irobiso este suspendat, în vreme ce Tucaliuc, împrumutat de la gruparea dobrogeană, nu va putea evolua în acest meci.

Este clar că ne va lipsi Irobiso, dar sunt convins că cine îl va înlocui va face un meci foarte bun. Nu putem conta nici pe Tucaliuc, în vreme ce Budescu a simțit o înțepătură în meciul de luni, se află, în continuare, sub investigații și urmează să luăm o decizie dacă va putea juca sau nu. Îl vom avea, în schimb, pe Paul Pap, și eu spun că, prin venirea lui, echipa a câștigat plus-valoare. Este un jucător cu experiență, cu o carte de vizită impresionantă, de care vestiarul avea nevoie”, a spus Pîrvu.

FC Petrolul a anunțat că fundașul central Paul Papp este pregătit să intre și să-și ajute noua echipă încă de sâmbătă.

- Publicitate -

Ne așteaptă un meci dificil, întâlnim echipa de pe primul loc, dar mergem la Constanța hotărâți să facem un joc bun și să ne întoarcem cu un rezultat pozitiv. Sunt pregătit 100%, pentru că m-am antrenat cu Universitatea Craiova, și îmi doresc să joc bine, să nu dezamăgesc”, a adăugat Papp.

Citește și: Victorie fără emoții pentru „Lupii Galbeni”. Petrolul – FC Hermannstadt 2-0

Roxana Tănase
Roxana Tănasehttps://www.observatorulph.ro/
Roxana Tănase lucrează în presă din 1999. A fost reporter la Telegraful de Prahova și la postul local de televiziune Alpha TV din Ploiești, iar din 2012 a ales să facă parte din echipa Observatorulph.ro. Roxana se numără printre jurnaliștii cu cea mai mare experiență din presa locală și acoperă în special domenii precum administrație și politică.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -

Articole asemănătoare

Bun venit, Paul Papp! Petrolul Ploiești a semnat cu încă un jucător experimentat, care să dea siguranță în apărare

Petrolul Ploiești a ajuns la un acord cu fundașul central Paul Papp (33 ani), cel care va îmbrăca în perioada următoare tricoul „galben-albaștrilor”. Oficialii clubului...

Confruntare, duminică, pe Stadionul Ilie Oană. Petrolul Ploiești – U Craiova 1948

FC Petrolul Ploiești încheie anul cu o confruntare pe „Ilie Oană”, partida cu U Craiova 1948 fiind programată duminică, începând cu ora 14.30. Toți cei...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Se poate și la Ploiești. Tineri amendați și puși să măture pentru că mâncau semințe într-un parc din oraș [FOTO]

După experiența trăită de câțiva tineri din Craiova, amendați de Poliția locală pentru că aruncau coji de semințe pe jos, a venit și rândul...

Preț nou la gigacalorie în Ploiești. Aleșii locali au aprobat tariful pentru luna aprilie

Aleșii locali ploieșteni au aprobat, joi, în ședința Consiliului Local, tariful gigacaloriei pentru luna aprilie la Ploiești. Conform proiectului de hotărâre propus, tariful gigacaloriei pentru...

Proiectul privind eșalonarea datoriilor Primăriei Ploiești către Veolia a fost amânat [VIDEO]

Aleșii locali ploieșteni au amânat proiectul privind eșalonarea datoriilor Primăriei Ploiești către Veolia. Un prim argument a fost cel legat de raportul negativ întocmit...

Cum au votat și ce cred parlamentarii de Prahova despre incriminarea abuzului în serviciu peste pragul de 250.000 de lei

Abuzul în serviciu este o infracțiune. Profitând de poziția publică pe care o are, un angajat al sistemului public poate dispune de alocări de...

Spitalul TBC din Breaza duce lipsă de medici pneumologi. „De trei ani, la concurs nu s-a prezentat nimeni”

Spitalul de Boli Pulmonare din Breaza, în criză de medici pneumologi. Pare un paradox, dar unitatea sanitară unde se tratează sute, mii de pacienți...
Emisiuni
- Publicitate -