Casa de Cultură a Studenților Ploiești organizează miercuri, 12 octombrie, un nou eveniment destinat iubitorilor de alergare. Evenimentul „Crosul Tineretului” se va desfășura în Parcul Bucov.
Casa de Cultură a Studenților Ploiești a anunțat că, miercuri, 12 octombrie 2022, ora 17.00, în Parcul Bucov, va avea loc „Crosul Tineretului”, eveniment finanțat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și aflat sub egida Anului European al Tineretului în România.
Competiția sportivă are loc în parteneriat cu Administrația Parcului Memorial „Constantin Stere” Ploiești, Universitatea Petrol – Gaze din Ploiești – Departamentul de Activități Motrice și Sport Universitar și Asociația Liga Studenților din Centrul Universitar Ploiești.
„Proiectul are ca scop educația pentru sănătate prin promovarea unui stil de viață sănătos și armonios și se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 – 35 de ani, pasionați de alergare. Competiția constă în parcurgerea a 6 km, fiind organizat pe 2 categorii: feminin și masculin. Înscrierea participanților se face în limita locurilor disponibile, prin completarea online a formularului aflat pe pagina de Facebook a Casei de Cultură a Studenților Ploiești”, a anunțat Casa de Cultură a Studenților Ploiești
Primele 25 de persoane înscrise în competiție vor beneficia de un kit de participant.
În cadrul concursului se vor acorda și premii (Locul I – Brățară fitness – android/iOS; Locul II – Căști in-ear wireless și Locul III – Baterie externă wireless/USB-C).