- Publicitate -

Schimbări în programul jocurilor din Turcia. Anunțul FC Petrolul

Petroliștii au intrat în cea de-a doua săptămână a cantonamentului de la Kartepe, aflându-se, astfel, pe ultima sută de metri a pregătirilor înainte de revenirea în țară. FC Petrolul Ploiești a anunțat Partea finală a stagiului din Turcia va cuprinde și două jocuri-test, intervenind, însă, unele modificări în programul anunțat inițial.

Elevii lui Nicolae Constantin au avut parte, duminică, de o jumătate de zi liberă, pentru ca, de astăzi, să revină la programul cu două antrenamente.

„Partea finală a stagiului din Turcia va cuprinde și două jocuri-test, intervenind, însă, unele modificări în programul anunțat inițial. Astfel, meciul cu Al Markhiya SC Doha, formație nou-promovată în prima ligă din Qatar, ce ar fi trebuit să se dispute în această seară, a fost reprogramat pentru data de 29 iunie, în vreme ce testul cu Al Shamal SC, din 30 iunie, a picat definitiv, fiind înlocuit cu unul ce se va juca, tot la acea data, în compania unei formații turce de eșalon inferior, Darica Genclerbirligi”, a precizat FC Petrolul Ploiești.

„Lupii” vor reveni acasă vineri, 1 iulie, iar până la startul Ligii 1 (16 iulie) vor mai disputa două partide de verificare, cu Farul Constanța (6 iulie) și, trei zile mai târziu, cu un adversar ce va fi stabilit și în funcție de tragerea la sorți a meciurilor din debutul campionatului.

Citește și: Gicu Grozav s-a întors la FC Petrolul. Va fi coleg de echipă cu Gabi Tamaș

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Aproape 300 de arbori uscați pe DN 1D, în Prahova. Instituțiile se notifică, pericolul rămâne

Observatorul Prahovean continuă să atragă atenția asupra unui pericol...

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi