- Publicitate -

Petrolul Ploiești, fără pauză. „Lupii” au intrat în cea de a doua săptămână a pregătirilor

Elevii lui Nicolae Constantin, Valentin Bădoi, Bebe Bărbulescu, Laurențiu Marinescu și Cătălin Grigore s-au antrenat zilnic și în weekend, iar marți au avut, din nou, două ședințe în program, accentul punându-se, în această perioadă, pe acumulările fizice. „Lupii” au intrat, practic, în cea de-a doua săptămână a pregătirilor din această vară, fără să aibă, până acum, vreo zi liberă.

La antrenamente au participat și noii jucători ai lotului. Este vorba despre Antoniu Manolache, fundașul central al petroliștilor care a fost împrumutat, în ultima perioadă, la CSM Reșița, dar și un tânăr jucător, Cristian Petre (2002, ultima dată la Concordia Chiajna). De asemenea, de la începutul acestei săptămâni a revenit și Florin Borța, jucător ce primise câteva zile de vacanță în plus, în condițiile în care el a terminat mai târziu sezonul precedent.

„Petroliștii își vor continua, până vineri, pregătirile la Ploiești, iar, după un scurt „respiro” în weekend-ul ce urmează, vor pleca, luni, către Turcia, acolo unde, în perioada 20 iunie – 1 iulie, vor efectua un stagiu centralizat. Pe parcursul cantonamentului sunt programate și patru jocuri de verificare, una dintre adversare urmând să fie gruparea bulgară Botev Plovdiv”, a anunțat FC Petrolul.

Citește și: Mirko Ivanovski pleacă de la Dinamo și semnează cu Petrolul Ploiești

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Ce a pățit șoferul care a provocat un accident prin șicanare pe Centura de Vest a Ploieștiului

Șoferul autoturismului Audi care a șicanat un alt conducător...

Pe ce drumuri județene din Prahova au murit cei mai mulți oameni. Analiza ultimilor doi ani

Numărul accidentelor nu spune întotdeauna întreaga poveste. Deși DJ...

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi