- Publicitate -

Veolia nu se va mai implica financiar pentru susținerea Petrolului Ploiești. Comunicatul companiei

Petrolul Ploiești rămâne fără cel mai important sponsor din ultimii cinci ani. Este vorba de compania Veolia, care a anunțat astăzi ”încheierea oricărei implicări financiare în susținerea echipei de fotbal a orașului”.

Comunicatul Veolia:

Veolia România mulțumește Clubului Petrolul Ploiești pentru un parteneriat de aproape 5 ani, concretizat prin stabilitate economică și respect față de comunitatea ploieșteană, odată cu încheierea oricărei implicări financiare în susținerea echipei de fotbal a orașului.

Odată cu încheierea parteneriatului, toate însemnele și elementele de promovare ale brandului companiei vor fi eliminate în totalitate de pe toate suporturile de comunicare ale Clubului, inclusiv de pe echipamentele jucătorilor și spațiul stadionului.

Compania își exprimă încrederea în evoluția proiectului fotbalistic al Clubului Petrolul Ploiești și oferă acestuia activul emblematic al echipei – autocarul.

Veolia România rămâne consecventă principiilor responsabilității sociale și dezvoltării profesionale, la care a aderat încă de la începutul activității și va continua să se implice activ în acele comunități locale în care activează sau va activa.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi