- Publicitate -

Petrolul a început cantonamentul din Antalya. Ce adversari vor întâlni în ”amicale”

Data:

Al doilea segment al pregătirilor din această iarnă a debutat astăzi, Petrolul începând stagiul din Turcia, unul ce se va întinde până pe 11 februarie și va fi dedicat, în marea sa parte, jocurilor de verificare.

- Publicitate -

Comunciatul clubului:

Ziua de duminică a început destul de devreme pentru elevii lui Nicolae Constantin, cei care s-au strâns, încă de la ora 09.00, la stadionul „Ilie Oană”.

Apoi, la 12.30, „lupii” au zburat către Antalya, la bordul unei curse charter în care s-au mai aflat delegațiile a două colege de eșalon, Concordia Chiajna și Viitorul Pandurii Tg.Jiu, ajungându-se la destinație aproximativ două ceasuri mai târziu.

Vacanță la muzeu, la Ploiești. Cum pot fi înscriși copiii

Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” a anunțat începerea înscrierilor pentru programul „Vacanța la muzeu”. Programul este destinat tuturor copiilor de vârstă școlară,...
- Publicitate -

A urmat un drum scurt până la Grand Park Lara, acolo unde va fi „cartierul general” al petroliștilor pentru următoarele zece zile și, după formalitățile legate de cazare și un scurt respiro, Cebotaru și ceilalți au ieșit pe teren pentru primul antrenament al acestui cantonament.

O ședință de „dezmorțire”, coordonată de către Bebe Bărbulescu, urmând ca, de mâine, să se intre cu adevărat în „pâine”.

Lotul deplasat în Antalya îi cuprinde pe Raul Avram, Sebastian Moroz, Andrei Jercălău (portari), Sergiu Pîrvulescu, Alberto Olaru, Bart Meijers, Ștefan Lică, Valentin Țicu, Mihai Velisar, Iulian Duță, Mario Bratu, Mihai Constantinescu, Eugeniu Cebotaru, Takayuki Seto, Marius Chindriș, Iuliu Prejmerean, Cosmin Tucaliuc, Andrei Boțogan, Alexandru Saim Tudor, Dragoș Gheorghe, Simon Măzărache, Constantin Tolea, Marius Coman, Senad Jarovic și David Ilie.

- Publicitate -

Din păcate, dat fiind faptul că nu a putut aplica în timp util pentru obținerea vizei necesare pentru Turcia, în condițiile în care formalitățile legate de obținerea unui nou pașaport în țara natală s-au prelungit, atacantul malian Sory Diarra nu a putut face deplasarea în Antalya, el rămânând să se pregătească la Ploiești.

De asemenea, și Marian Huja a rămas acasă, fundașul central acuzând o problemă de natură medicală, sperându-se ca el să se poate alătura lotului în perioada următoare.

„Lupii” vor demara programul de jocuri pe 3 februarie, cea dintâi adversară fiind FK Radnik Surdulica, echipă din primul eșalon al Serbiei. Apoi, vor urma întâlnirile cu SKA Rostov (5 februarie), Metalist Harkov (8 februarie) și Spartak Moscova-2 (10 februarie).

- Publicitate -

Petrolul Ploiești, test înainte de plecarea în cantonament

“Lupii” se pregătesc să încheie perioada de pregătire de la Ploiești, urmând ca de duminică să se mute, până pe 4 iulie, la Rogla,...

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Am ajuns paralizat la SJU și am plecat pe picioarele mele”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Caffe Milano: Povestea înghețatei italienești din Ploiești

În centrul Ploieștiului, de zece ani de zile, funcționează...

Cofetăria Le Bonbon din Ploiești și povestea tortului viral

În Ploiești, pe Bulevardul Petrolului, se află laboratorul Cofetăriei...

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...
- Publicitate -

Exclusiv

Ce fac foștii primari ai Ploieștiului (II)

După 1990, Ploieștiul a avut mai mulți primari, alegerile...

Apelul profesorilor Școlii Podenii Noi: ”În loc de flori, ajutați o familie greu încercată”

Cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Podenii Noi au făcut...

Un prahovean folosește Loganul pentru muncile câmpului VIDEO

Un cititor ne-a trimis imagini suprinse recent pe un...

Ce mai fac foștii primari ai Ploieștiului (I)

Istoria Ploieștiului după 1990 a cunoscut numeroase perioade zbuciumate....

Cum arată viața în Prahova unde apa e cu porția, dar factura întreagă

A venit vara, au venit și opririle de apă...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Elena Udrea și-a retras cererea de eliberare condiționată

Elena Udrea, încarcerată la Penitenciarul Târgșor, și-a retras cererea...

Un ploieștean rămas fără picioare nu are drept de însoțitor

„Numele meu este Andrei Niculae și sunt un pensionar...

Ce fac foștii primari ai Ploieștiului (II)

După 1990, Ploieștiul a avut mai mulți primari, alegerile...

Cazinouri fără cont: Cum funcționează și cât de sigure sunt acestea?

Poate de multe ori ți se pare că procesul...

Saună în tramvaie, la Ploiești. Prahova, sub cod galben de caniculă

Prahova se află, joi, sub cod galben de caniculă...
- Publicitate -

Emisiuni

Podul de la Blejoi rămâne închis circulației!

Deși vineri, 20 iunie, trebuia reluată circulația rutieră pe...

Povești care inspiră, la Bizz.Club Ploiești

Călin Iepure - CEO BIZZ.CLUB România a fost invitatul...

Se scumpește energia electrică! Facturi duble după 1 iulie

Jurnaliștii Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au...
- Publicitate -

Vox Publica

Navetiști batjocoriți, directorul CFR Călători case în Dubai

”De când a venit căldura, murim în trenurile jegoase...

Cum execută „politrucii” cultura și învățământul prahovean

Se agită apele în frumosul și bogatul județ Prahova,...

PSD obține „rotativa”. Deci ne îngroapă în continuare

Am scris și am fost criticată de cititori pentru...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Petrolul Ploiești, test înainte de plecarea în cantonament

“Lupii” se pregătesc să încheie perioada de pregătire de...

Medalii la Cupa României la Shotokan pentru ploieșteni

Weekend-ul trecut, 14-15 iunie 2025, la Arena „Antonio Alexe”...

Petrolul dezminte zvonul privind insolvența

Clubul Petrolul Ploiești a reacționat astăzi la apariția în...

Republica de Sub Castani, gazda Festivalului de Șah

Republica de Sub Castani a fost gazda Festivalului de...
- Publicitate -

Petrolul a transferat un atacant de la FC Botoșani

FC Petrolul Ploiești anunță că a ajuns la un...

Primul meci din Campionatul European U19 pe Ilie Oană

Astăzi are loc primul meci în cadrul Campionatului European...

Festival inedit de șah la Ploiești, pe Bulevardul castanilor

Primăria Ploiești, în parteneriat cu Federația Română de Șah...

Petrolul Ploiești a adus un nou atacant la echipă

Petrolul Ploiești a adus la echipă încă un atacant,...