spot_img
- Publicitate -

CSM Ploiești: Sportivii Fabian Mihai Stroe și Darius Gabriel Popa, medaliați cu bronz la Campionatul Naţional de Box pentru Cadeţi de la Brăila

Data:

Sportivii Secției de Box a CSM Ploiești au participat, în această săptămână, la Campionatul Național de Box pentru Cadeți de la Brăila, reușind să cucerească două medalii de bronz, prin Fabian Mihai Stroe (42 kg) şi Darius Gabriel Popa (90 kg).

- Publicitate -

CSM Ploiești a făcut un bilanț al rezultatelor obținute de sportivii Secției de Box care au participat la Campionatul Național de Cadeți de la Brăila.

Rezultatele obținute de Fabian Mihai Stroe (42 kg) și Darius Gabriel Popa (90 kg) au fost notabile, sportivii de la CSM Ploiești întorcându-se cu două medalii de bronz.

„Stroe a pierdut în semifinală în faţa ieşeanului Nicholas Ştefan Boncu, iar Popa a fost învins prin abandon în repriza a doua de bistriţeanul Leon Andrei Majer, adversarii sportivilor noștri devenind, de altfel, și campioni naţionali ai celor două categorii.

- Publicitate -

Antrenorul coordonator al secţiei de box a CSM Ploieşti, Titi Tudor, şi antrenorul Adrian Pîrlogea au înscris în total în competiţia de la Brăila opt sportivi, ceilalţi şase boxeri – Cătălin Ioan Bănică (40 kg), Andrei Virson (40 kg), David Gabriel Pandele (52 kg), Denis Marian Ştefănescu (54 kg), Liviu Alexandru Marin (75 kg), Vito Anghel Zătreanu (75 kg) – nereuşind să „urce” spre medalii”, a anunțat CSM Ploiești.

„Sunt mulțumit de modul în care au boxat băieții la acest campionat național, mai ales că pentru mulți dintre ei a fost prima competiție importantă la care au luat parte.

Cei mai mulți sunt născuți în 2008 şi sunt în primul an la cadeți, așa că mai au timp să se antreneze și, la anul, să-şi îmbunătățească performanțele.

- Publicitate -

A contat, din nou, şi faptul că, din cauza problemelor legate de pandemie, nu am putut organiza meciuri de verificare, dar avem răbdare cu copiii și îi ajutăm să crească și să lupte pentru medalii când vor ajunge la juniori, tineret și așa mai departe.

Deocamdată, au văzut ce înseamnă un campionat național, unii în premieră, şi e bine că le-am putut oferi această experiență”, ne-a declarat maestrul Titi Tudor.

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...

Interviu cu stomatologul Claudiu Petriu, omul care redă frumusețea zâmbetului

În lumea stomatologiei, există oameni specializați, care nu doar...

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...
- Publicitate -

Exclusiv

Locul din Prahova unde mănânci ca la mama acasă

Există locuri care nu apar pe hărțile turistice, dar...

Povestea lui Dănuț Prună, omul care aduce lumina în suflete

Într-o lume în care știrile ne copleșesc cu teamă,...

Deepfake cu Dragoș Pătraru, fraudă în numele Hidroelectrica

Imaginea lui Dragoș Pătraru a fost folosită ilegal, într-o...

Vidanjă golită pe marginea drumului, la Berceni [VIDEO]

Un cititor ne-a trimis imagini surprinse recent cu o...

Agenția Chef de Ducă, amendată de ANPC, nu dă banii înapoi

Agenția Chef de Ducă, despre practicile căreia am scris...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Reacții după decizia CA Ploiești. Șoșoacă: „Se dărâmă șandramaua”

După decizia Curţii de Apel Ploieşti care a decis...

Reacția BEC după suspendarea anulării prezidențialelor din 2024

După hotărârea Curții de Apel Ploiești, care a suspendat,...

Parchetul, recurs la decizia care suspendă anularea alegerilor

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a...

Cine e judecătorul ploieștean care a anulat anularea alegerilor

Alexandru Vasile, judecătorul care a decis anularea deciziei CCR...

De ce rămânem fără medici. Sute de posturi vacante la SJUP

Lipsa medicilor afectează grav activitatea celui mai mare spital...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

Căruța cu proști s-a răsturnat la Drumuri Naționale Ploiești FOTO

La câteva ore după ce am publicat articolul Cum...

Cum să-ți bați joc de șoferi. Cazul DN 1 A, închis la Blejoi

De ieri de la prânz, când a fost interzisă...

Dumnezeu, coleg de campanie

Viața politicienilor români pare împărțită în două anotimpuri spirituale:...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Super spectacol în Sala Olimpia. Tribună dedicată sportivilor prahoveni

Sâmbătă, 26 aprilie, la ora 16:00, la Sala Olimpia...

A plecat antrenorul principal de la Petrolul? Ce spune Tudor

Presa sportivă a speculat ieri un posibil conflict pe...

Salariul șefului LPF, cât al directorului OMV Petrom

Gino Iorgulescu, șeful Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a...

Prahoveanul minune al înotului, Darius Coman, merge la Europene

Prahoveanul Darius Coman, azi în vârstă de aproape 18...
- Publicitate -

FC Petrolul Ploiești a învins-o pe Gloria Buzău cu 4-0

FC Petrolul a învins-o cu scorul  4-0 pe Gloria...

Petrolul – Gloria Buzău. Lupii pot scăpa de grijile barajului

FC Petrolul și Gloria Buzău închid runda numărul 5...

Noul antrenor al Petrolului: E o bucurie că sunt la Ploiești

Ciprian Panait (48 ani) face parte, din această săptămână,...

Aur la baschet, în Serbia, pentru Ioana Savu, din Ploiești

Ioana Savu, sportivă legitimată la Clubul Sportiv Județean Prahova,...