După nouă victorii consecutive, echipa ploieșteană își dorește o nouă victorie în întâlnirea cu Astra Giurgiu. Partida este programată duminică, de la ora 12.30, și va fi transmisă de Digisport, LookSport și TelekomSport.
Petrolul va juca pe terenul Astrei Giurgiu. ACS Petrolul 52 a anunțat că, „pentru trupa lui Nae Constantin urmează două partide cu echipe ce nu emit pretenții la o clasare între primele șase, Astra și Dunărea Călărași, ca o pregătire, însă, a seriei de foc din finalul lui 2021, cu cele ce par a fi principalele trei contracandidate la promovare, Concordia Chiajna, Hermannstadt Sibiu și Universitatea Cluj”.
La Giurgiu, calculele hârtiei indică un favorit clar, Petrolul întâlnind-o pe formația clasată, înaintea startului rundei cu numărul 12, pe penultimul loc, a mai anunțat ACS Petrolul 52, precizând că „în ceea ce o privește pe Astra, ierarhia este oarecum mincinoasă, fosta prim-divizionară trecând printr-o situație financiară mai mult decât complicată, acesta fiind și motivul pentru care, până acum, a fost penalizată cu 14 puncte! Chiar și așa, giurgiuvenii sunt la plus doi, după ce, cu o echipă foarte tânără, au reușit să încurce multe socoteli în acest sezon, acumulând 16 puncte!”
„Evident, Nae Constantin și staff-ul au avut grijă să trateze cu maximă atenție confruntarea de la Giurgiu, una pentru care au și „problema”, atât de plăcută însă, a alcătuirii lotului de jucători.
Asta pentru că, în ultima perioadă, „infirmeria” ploieștenilor aproape s-a golit, Armando Vajushi, Bart Meijers, Marius Coman sau Mihai Nițescu fiind recuperați 100%.
Rămâne în afara lotului Senad Jarovic, cel care a acuzat o accidentare la jocul cu CSA Steaua și nu s-a pregătit alături de colegii săi în această săptămână, masivul atacant urmând un program separat”, a anunțat ACS Petrolul Ploiești.
Partida se va desfășura fără spectatori, fiind transmisă de către toate cele trei posturi deținătoare de drepturi TV pentru eșalonul secund, Digisport, LookSport și TelekomSport.
„Întâlnirea va fi condusă de către o brigadă alcătuită din Sorin Vădana (Cluj Napoca) – George Suciu (Câmpia Turzii) și Antal Csaba (Cluj-Napoca).
Arbitru de rezervă va fi Marius Daniel Bădoi (Craiova), iar ca observatori au fost delegați, conform site-ului CCA, Silviu Crângașu (Ploiești) și Dorinel Dincă (Călărași)”, a mai anunțat ACS Petrolul 52.
