- Publicitate -

Poliția la datorie – Sfaturi pentru un Paște liniștit

politia-echipaj-autoLucrătorii din cadrul Inspectoratul Județean de Poliție Prahova nu vor avea vacanță. Aceasta este concluzia care se poate trage din faptul că, pentru perioada sărbătorilor pascale, poliția Prahova își mărește efectivele de acțiune pentru a veni în sprijinul siguranței cetățeanului. Mai mult decât atât, oamenii legii vin și cu sfaturi pentru prevenirea incidentelor neplăcute.

- Publicitate -

În perioada Sărbătorilor de Paște, Inspectoratul Județean de Poliție Prahova va acționa cu afective mărite în toate zonele în care au loc slujbe sau alte manifestări religioase. „Vom acționa cu efective mărite în zona lăcașurilor de cult și în alte zone în care vor fi organizate manifestări religioase sau manifestări cultural artistice”, ne-a declarat Dan Radu, purtător de cuvânt în cadrul IJP Prahova. Cei care au de gând să calce pedala de accelerație mai mult decât trebuie ar fi bine să se răzgândească. Nici șoselele județului nu vor fi uitate sau ocolite de polițști. „Cetățenii trebuie să știe că ne vom afla la datorie pe principalele căi de tranzit din județul nostru. Aparatele radar vor avea gijă ca nimeni să nu depășească limita legală de viteză pentru a ajunge cu bine la locul unde vor șă-și petreceacă sărbătorile și să se întoarcă cu bine către domiciliul”, a mai adăugat Dan Radu. Un alt sfat pe care oamenii legii îl dau în această perioadă: Atenția la aglomerație! „Cei care vor pleca de acasă vor trebui să-și ia măsuri suplimentare pentru prevenirea furturilor din locuințe. Cei care vor participa la ceremoniile religioase trebuie să știe că în mulțimea în care se află există riscul să se afle și persoane cu intenții mai puțin lăudabile care vor încerca să săvârșească infracțiuni”, a conchis putătorul de cuvânt al IJP Prahova. Conform reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, și în această perioadă, disponibilitatea oamenilor legii față de cetățeni va fi maximă.

Sursa: Știrile Alpha TV Ploiești

- Publicitate -

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Exclusiv

Cum a rămas o tânără fără 2500 de lei după un mesaj primit pe whatsapp

Escrocheriile prin intermediul aplicațiilor de mesagerie continuă. O cititoare...

Primele vești bune în criza apei din Prahova. Video exclusiv

La aproape o săptămână de când peste 100.000 de...

Solidaritate. O companie de apă ajută mai multe primării și firme în criza apei

Criza apei din Prahova afectează peste 100.000 de locuitori,...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -