- Publicitate -

Post greu şi scump

post-scumpChiar dacă, potrivit canoanelor bisericeşti, duminică e dezlegare la ulei şi vin, ploieşteni susţin că aceasta e cam greu de respectat. Mai ales acum, când, ultima scumpire a făcut ca litrul de ulei să fie de peste 8 lei.

Postul Paştelui este rânduit pentru curăţirea sufletului de păcate. Nimeni nu contestă acest lucru. Dar când vine vorba de dezlegare la ulei şi vin, situaţia se complică. Asta pentru că scumpirile de pe piaţă nu prea ţin cont de rânduielile bisericeşti. În schimb, credincioşii trebuie, vor-nu vor, să ţină cont de preţuri. Duminică, ortodocşii au dezlegare la ulei şi vin. Dacă pentru băutura lui Bahus se poate face rabat, când vine vorba de ulei este şi greu să respecţi canoanele bisericeşti, în condiţiile în care litrul a ajuns să coste peste 8 lei. În aceste condiţii, oamenii spun că foarte bine le-ar prinde bine o dezlegare şi la preţuri mai mici. Numai că o astfel de rânduială nu e prevăzută nicăieri, nici măcar în programul guvernanţilor.

Sursa: Știrile Alpha TV Ploiești

- Publicitate -

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -

Articole asemănătoare

Nu e păcăleală de 1 aprilie! Se scumpesc: gazele, energia electrică, țigările și creditele

Dacă în cazul viciilor scumpirile ar trebui să fie un motiv să renunțăm la ele, în cazul utilităților sau creditelor în derulare acestea vor...

Din cauza crizei de medici, SJU Ploiești face schimb de pacienți cu SJU Buzău

Situația crizei de personal din cel mai mare spital din Prahova s-a discutat pe larg la ObservatorulPh Live, la începutul acestei săptămâni. Criza de...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Motivul pentru care România pierde 2,1 miliarde de euro din PNRR. ”Am avut creștere economică mai mare decât estimam”

Sunt peste două miliarde de euro de care România nu va mai beneficia. Suma nu este deloc de neglijat, însă motivul invocat de Ministerul...

SC Hale și Piețe se mută în fosta clădire Peco din Ploiești – VIDEO

Fosta clădire Peco din Ploiești a fost achiziționată de SC Hale și Piețe, în 2012, cu 900.000 de euro. La aproape 11 ani după...

Doi buzoieni au fost reținuți, la aproape un an după ce au furat motorul unei sonde din Prahova

A durat aproape un an până polițiștii au avut suficiente date pentru a-i identifica pe făptuitori. La data de 31 martie, polițiștii din cadrul...
Emisiuni
- Publicitate -