La această oră (17:00) se desfășoară la Primăria Ploiești o ședință având ca temă parcarea supraterană construită în mijlocul străzii Cuza Vodă.
Locatarii i-au cerut primarului interimar nici mai mult nici mai puțin decât demolarea construcției a cărei finalizare este programată la sfârșitul lunii aprilie. Aceștia susțin că, prin abandonarea proiectului spitalului de pediatrie în fostul sediu OMV, parcarea nu-și mai are rostul! Locuitorii din zonă au venit la întâlnirea cu conducerea primăriei dotați cu pancarte pe care este scris "Jos parcarea!" și acuză administrația că a încălcat legislația în domeniul protejării mediului, dar și din punct de vedere arhitectonic.
- Publicitate -
