- Publicitate -

Parcările înierbate din Ploieşti, pline de buruieni – FOTO

Data:

Un

Un cititor al Observatorulph.ro ne-a trimis pe adresa redacției mai multe fotografii făcute ieri într-o parcare din zona de vest a Ploieștiului, acolo unde noțiunea de parcare înierbată a depășit demult limita frumosului.

- Publicitate -

Asta deoarece, susține cititorul, buruienile au crescut excesiv aici, fără ca SGU Ploiești, societatea care se ocupă de parcările din oraș, să ia vreo măsură. ”Așa arată o parcare din zona de vest a Ploieștiului, în spatele blocurilor. Oare cei de la SGU nu s-au prins că a venit primăvara și că iarba crește?”, este de părere Răzvan Furtună, cititorul care ne-a trimis fotografiile de mai jos. Observatorulph.ro a sesizat deja conducerea SGU Ploiești pentru a lua măsurile necesare.

 

 

 

 

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Am ajuns paralizat la SJU și am plecat pe picioarele mele”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Caffe Milano: Povestea înghețatei italienești din Ploiești

În centrul Ploieștiului, de zece ani de zile, funcționează...

Cofetăria Le Bonbon din Ploiești și povestea tortului viral

În Ploiești, pe Bulevardul Petrolului, se află laboratorul Cofetăriei...

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...
- Publicitate -

Exclusiv

Ce mai fac foștii primari ai Ploieștiului (I)

Istoria Ploieștiului după 1990 a cunoscut numeroase perioade zbuciumate....

Cum arată viața în Prahova unde apa e cu porția, dar factura întreagă

A venit vara, au venit și opririle de apă...

A eșuat evacuarea parțială a lacului barajului Paltinu VIDEO

În această dimineață era programată o evacuare parțială și...

De ce avem invazie de fluturi în țară. Ce spun specialiștii

De câteva zile, în întreaga țară, este o adevărată...

Pacienții centrului social din Boldești riscă să ajungă în stradă

Unitatea de Asistență Medico-Socială sau Centrul Social de la...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

A fost găsit piromanul care a incendiat stația de epurare Măgurele

Cu o zi în urmă, în cursul nopții, stația...

Fructe și legume cu nitrați, în piețe. Testul ”apei” la pepeni

În lipsa unui control riguros din partea autorităților, în...

Zonele unde Termo Ploiești va întrerupe astăzi furnizarea apei calde

În data de 19.06.2025, în intervalul orar 08:00 –...

Petiție către Primăria Ploiești pentru Parcul „Sovietic”

Mai mulți părinți și bunici din Ploiești, locuitori ai...

Vicepreședintele ANCOM anunță demisia consilierului Marian Iorga

Marian Iorga, fostul director al Hidro Prahova și fost...
- Publicitate -

Emisiuni

Povești care inspiră, la Bizz.Club Ploiești

Călin Iepure - CEO BIZZ.CLUB România a fost invitatul...

Se scumpește energia electrică! Facturi duble după 1 iulie

Jurnaliștii Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au...

Șahul ca lecție de viață: povestea care inspiră

Constantin Țurlea, antrenor și organizator de concursuri de șah,...
- Publicitate -

Vox Publica

Cum execută „politrucii” cultura și învățământul prahovean

Se agită apele în frumosul și bogatul județ Prahova,...

PSD obține „rotativa”. Deci ne îngroapă în continuare

Am scris și am fost criticată de cititori pentru...

Nu pensiile speciale sunt cea mai mare problemă a bugetului

Înainte de a vă inflama din cauza titlului, vă...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Ce bugetari încasează sporul de stres. Ajunge până la 25%

Patru categorii de angajați la stat primesc un sport...

Puține prahovence cer ajutor când sunt bătute de parteneri

O tânără de 22 de ani, însărcinată, a fost...

Forță de muncă în spatele gratiilor, la Penitenciarul Ploiești

Penitenciarul Ploiești intenționează să-și extindă colaborarea cu firme, asociații...

Astăzi au loc evacuări de apă din lacul barajului Paltinu

Astăzi au loc manevre de golire parțială controlată a...
- Publicitate -

Cum pot obține indemnizație de șomaj absolvenții din 2025

Absolvenții de învățământ din promoția 2025 pot beneficia de...

Admitere. Penitenciarul de Femei Târgșor recrutează candidaţi

Penitenciarul de Femei Ploieşti – Târgşorul Nou recrutează candidaţi...

Sindicatele din educație, la negocieri pentru a opri protestul

Ministerul Educației, Daniel David, a chemat la discuții cele...

Tichete de ajutor pentru plata facturii la energie

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat duminică, 15 iunie...