Nicolae Voiculeț, renumitul muzician premiat international, a publicat un mesaj tulburător pe pagina sa de Facebook, anunțând că autoritățile din stațiunea Bușteni au dispus ca acesta să fie evacuat din casa copilăriei. Alexandru Florescu (independent), primarul orașului, precizează faptul că „administrația locală are obligația legală și morală de a gestiona locuințele sociale în interesul celor care îndeplinesc criteriile prevăzute de lege și care au nevoie reală de un adăpost”.
Nicolae Voiculeț acuză actuala administrație locală din Bușteni de lipsă de respect față de valorile culturale și față de memoria părinților săi. Naistul cataloghează decizia de evacuare drept „un gest politic abject și o lovitură dată memoriei și identității românești”
Redăm mai jos mesajul integral postat de artist pe pagina sa oficială de Facebook:
„Primarul independent din Bușteni susținut de USR, împreună cu consilierii locali care i-au girat decizia, mi-au dat 10 zile să părăsesc casa – locul ultimelor clipe alături de părinții mei, locul de unde am ridicat sunetul naiului spre Crucea Eroilor și l-am dus pe cele mai faimoase scene ale lumii.
„Este un gest politic abject”
O răzbunare mascată sub pretextul „legii”, o lovitură dată nu mie, ci memoriei și identității românești
În timp ce clasa politică incompetentă și trădătoare se lăfăie în case de stat și privilegii fără număr, cei care au promovat România la cel mai înalt nivel sunt umiliți și eliminați.
Blocarea mea la Expoziția Mondială Osaka de către Oana Țoiu, ministru USR al Afacerilor Externe, și acum evacuarea din Bușteni fac parte din același protocol de epurare culturală și ștergere a istoriei naționale.
„Atâta timp cât voi respira, voi cânta pentru România”
Voi cânta și pentru muntele unde stă Crucea Eroilor – crucea celor care au murit pentru o Țară astăzi îngenuncheată de unii care doar se cred români.
Chem toți românii, toți patrioții, toate instituțiile care încă mai au onoare să nu lase Bușteniul și România pe mâna celor care își bat joc de istorie, de memorie și de eroi!”
Primarul Alexandru Florescu: „Nu a achitat chiria și utilitățile din 2022”
În replică, primarul Alexandru Florescu susține că întreaga comunitate își exprimă respectul pentru activitatea artistică și contribuția culturală a domnului Nicolae Voiculeț, înăs artistul, din spusele edilului, „nu a achitat din anul 2022 chiria și utilitățile datorate pentru utilizarea locuinței, a acumulat debite la bugetul local de peste 23.000 lei, iar domiciliul acestuia este în municipiul Constanța”.
Acesta ar deține proprietăți în mai multe localități din țară, în condițiile în care, „în Bușteni există familii și copii care locuiesc înghesuiți într-o cameră, există persoane care trăiesc în adăposturi improvizate, fără un spațiu sigur pe care să-l poată numi “acasă”.
„Administrația orașului Bușteni își exprimă respectul pentru activitatea artistică și contribuția culturală a domnului Nicolae Voiculeț, recunoscând modul în care acesta a purtat numele orașului nostru în țară și peste hotare.
În același timp, ca administrație locală avem obligația legală și morală de a gestiona locuințele sociale în interesul celor care îndeplinesc criteriile prevăzute de lege și care au nevoie reală de un adăpost.
Locuința în cauză face parte din fondul locativ destinat persoanelor și familiilor aflate în dificultate, mai exact oameni fără altă casă, cu venituri reduse, care trăiesc în condiții improprii sau chiar fără adăpost.
De asemenea, ținem să menționăm că această locuință a fost utilizată ca reședință de vacanță și nu a constituit niciodată casa copilăriei domnului Nicolae Voiculeț, acesta având în trecut domiciliul într-o altă zonă a orașului Bușteni.
„În Bușteni există familii și copii care locuiesc înghesuiți într-o cameră”
Mai mult, în acest moment locuința socială este folosită foarte rar de către dl. Voiculeț, NU a achitat din anul 2022 chiria și utilitățile datorate pentru utilizarea locuinței, a acumulat debite la bugetul local de peste 23.000 lei, iar domiciliul acestuia este în municipiul Constanța.
Conform legislației în vigoare, în speță articolul nr.48 alin.(1) lit.a) din Legea nr.114/1996, legea locuinței, nu pot beneficia de locuinţe sociale, potrivit prezentei legi, persoanele sau familiile care deţin în proprietate o locuinţă, iar dreptul de folosință asupra unei locuințe sociale încetează, prin expirarea termenului sau prin hotărârea unei instanțe de judecată, atunci când beneficiarul nu mai îndeplinește criteriile legale, indiferent de profesie, notorietate sau statut social.
În acest moment, în Bușteni există familii și copii care locuiesc înghesuiți într-o cameră, există persoane care trăiesc în adăposturi improvizate, fără un spațiu sigur pe care să-l poată numi “acasă”.
Astfel, potrivit documentelor, domnul Nicolae Voiculeț dispune, în acest moment, de următoarele proprietăți:
– un imobil, casă și teren, situat în comuna Mănești, jud. Prahova, dobândit prin moștenire;
– mai multe terenuri arabile dobândite prin succesiune în comuna Mănești, jud. Prahova, în suprafață de peste 2 hectare
„Această măsură nu reprezintă o sancțiune personală și nu șterge meritele culturale ale domnului Nicolae Voiculeț”
În cazul de față vorbim despre o decizie administrativă legală pentru a asigura accesul echitabil la resursele comunității și pentru a sprijini pe cei aflați în nevoie.
Totodată, la nivelul Primăriei Bușteni a fost demarat un proces intern de analiză a tuturor locuințelor sociale, pentru a verifica respectarea criteriilor legale de atribuire și folosință, astfel încât aceste spații să fie utilizate exclusiv de persoanele și familiile care au bazele legale necesare, iar neîndeplinirea condițiilor impuse de dispozițiile Legii nr.114/1996, va conduce la demararea unor demersuri juridice împotriva tuturor persoanelor care nu mai îndeplinesc condițiile pentru a utiliza o locuință socială.
De asemenea, dorim să clarificăm faptul că afirmațiile domnului Nicolae Voiculeț prin care susține în mod nereal și populist un presupus atac politic din partea unei formațiuni politice nu au nicio legătură cu decizia administrației locale.
„Considerăm nepotrivită politizarea acestui subiect”
Retragerea dreptului de folosință asupra unei locuințe sociale nu este determinată de apartenența sau simpatiile politice ale cuiva, ci exclusiv de criteriile prevăzute de lege și de situația reală a beneficiarului.
Considerăm nepotrivită politizarea acestui subiect, în condițiile în care în Bușteni există oameni și familii care așteaptă soluții concrete pentru problemele lor de locuire, nu decizii influențate de factori politici.
Administrația locală își reafirmă angajamentul față de respectarea legii, transparență și protejarea interesului cetățenilor vulnerabili din Bușteni”, a transmis Primăria stațiunii de pe Valea Prahovei.
