Muzeul Județean de Istorie si Arheologie Prahova va găzdui Expoziția „Tidal Wave. 1 august 1943″.
Din articol
Curatoriată de Mladin Bogdan-Dumitru, expert restaurator metal la Muzeul Național de Istorie a României, abordează subiectul cu precădere din punct de vedere tehnic dar are și rolul principal de restaurare a memoriei colective. Prea puțin cunoscut, acest moment istoric este prezentat publicului larg într-un mod educativ ușor de înțeles.
Ce conține expoziția
Identificarea avioanelor prăbușite la misiunea „Tidal Wave” și recuperarea fragmentelor epavelor de pe teritoriul României a fost și este în continuare rezultatul unei cercetări documentare foarte complexe.
Fotografii de epocă, machete, obiecte personale, filmări și documente de arhivă, vor fi expuse la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova în expoziția „TIDAL WAVE. 1 AUGUST 1943″.
Expoziția va putea fi vizitată până la data de 1 februarie 2026.
Ce a fost operațiunea Tidal Wave
Potrivit organizatorilor, misiunea de bombardament „Tidal Wave” din 1 august 1943 a fost și va rămâne un moment de maximă încleștare între forțele militare combatante de pe teritoriul României din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
În această misiune au fost implicate din partea Forțelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii un număr de 162 de bombardiere B-24 D Liberator, din care 35 au fost doborâte pe teritoriul României, fiind misiunea cu cele mai multe Medalii de Onoare acordate de către Forțele Aeriene ale Statelor Unite ale Americii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În egală măsură eroismul și priceperea tunarilor și piloților români cât și germani au decis soarta acestei misiuni.
Afișul expoziției „Tidal Wave. 1 august 1943″


Marele bombardament a fost pe 5 aprilie 1944, cand americanii au atacat rafinariile VEGA si ASTRA, dar au distrus si multe cladiri civile provocand victime omenesti. Asta dupa ce, pe 4 aprilie bombardasera Bucurestiul. Pentru ploiesteni sunt amintiri dureroase.