Strigăt de ajutor al unei mame al cărei fiu în vârstă de 29 de ani, diagnosticat cu schizofrenie paranoidă și consumator de droguri, este pe punctul de a fi externat de la Spitalul de Neuropsihiatrie din Câmpina. G.R., mama tânărului, originar din Focșani, susține că, deși grav bolnav, fiul ei este ținut de două săptămâni „la izolare, într-o cameră fără ferestre, ca într-o cușcă”. Femeia a ajuns la capătul puterilor, mai ales că băiatul acesteia a avut, în trecut, numeroase tentative de suicid pe fondul tulburării psihice de care suferă. Conducerea spitalului Voila a refuzat să comenteze în vreun fel cazul, invocând Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihic.
„Băiatul meu este consumator de droguri de la vârsta de 13 ani. Le-a încercat pe toate. La 19 ani, medicii din București i-au pus diagnosticul de schizofrenie paranoidă, o afectiune psihică gravă, care afectează modul în care o persoană gândește și se comportă, ducând la o interpretare anormală a realității. De două săptămâni este la spitalul Voila, transferat de la Călărași.
„Este ținut la izolare pentru că a ridicat tonul la o doamnă doctor. Starea lui este deplorabilă, trăiește, practic, într-o cușcă. Unde e empatia?”
Vorbim de un om bolnav, care nu e conștient de vorbele și faptele sale. Altfel nu ar fi ajuns într-un spital de psihiatrie. E inuman ce i se întâmplă, deși spitalul ar fi trebuit să fie locul în care starea lui să se amelioreze, nu să se agraveze”, ne-a povestit, aproape plângând, mama tânărului.
Femeia spune că a ajuns la capătul puterilor. Vrea să își ajute singurul copil și înțelege că doar spitalizarea și un tratament medicamentos adecvat l-ar putea scoate din infern
„Când a ajuns la Voila mi-a spus că îi place locul, îi place curtea imensă și că speră să se facă bine. După două zile, însă, l-au băgat la izolare pentru că a ridicat tonul. Nu mi-au spus ce tratament ia pentru afecțiunea psihică. Știu doar că i se dau sedative ca să stea liniștit în pat. Acum aflu că i se ia și telefonul. Deci nu voi mai avea nicio cale de comunicare cu el. Ce vor acești medici să dovedească, oare? Că sunt puternici în a face rău? L-au privat de libertate, nu știu ce să mai cred, doar că vor să îl anihileze complet și îmi asum ce spun”, a mai povestit, disperată, mama tânărului.
Femeia a mai mărturisit că fiul ei, pe fondul schizofreniei paranoide, coroborată deja și cu psihoză, sistematic, de când se află în izolare, îi trimite mesaje de amenințare, inclusiv cu moartea
„El e un om bolnav, are nevoie de tratament, are nevoie de ajutor medical. Cum să îl ții în izolare până devine legumă, iar acum, directorul medical să spună că este apt de externare.
„Dacă se întâmplă vreo nenorocire, vreau și eu să știu cine e responsabil?”
Spitalul? Ei se vor acoperi de hârtii, iar în momentul în care a ieșit pe poartă, deja copilul meu nu mai e treaba lor. E halucinant! O să încerc să fac cumva să le cer transferul la spitalul din Dumbrăveni, de aici, de la noi, poate va avea parte de un tratament adecvat.
Această propunere trebuia să le aparțină dacă respectau deontologia profesională, nu să se mulțumească cu externare și cu asta, gata, au rezolvat problema. Voi căuta prin toate mijloacele să fac auzită povestea aceasta”.
Contactați, reprezentanții spitalului, în speță medicul psihiatru Eugenia Moruzzi și directorul medical Mihai Gabriel Irinel au refuzat orice fel de dialog pe marginea acestei situații
Dacă medicul Moruzzi a ținut să precizeze că „nu este treaba noastră conduita medicală adoptată”, directorul medical al spitalului a refuzat să ofere un punct de vedere invocând Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihic.
Povestea este încă una din multele care arată hibele unui sistem. Victime sunt oameni răniți, neascultați, neînțeleși, bolnavi. Stigmatizarea este dureroasă, însă nu-i deloc greu să vezi, dacă vrei, omenia din spatele diagnosticului care le „fură” mințile, fără ajutor de specialitate ei devenind doar niște cauze pierdute.
