Se prezintă scurt: domnul Laurențiu. Are 53 de ani, este de fel din Vălenii de Munte, iar de aproape 5 luni de zile, Spitalul Județean de Urgență Ploiești i-a devenit casă. E încă unul din acele cazuri sociale care transformă o unitate de urgență într-un azil. Totul spre disperarea medicilor care și așa sunt suprasolicitați și spun că nu își permit să țină cu lunile în spital, ca la hotel, oameni ai străzii, cărora li se fac foile de externare în câteva zile după ce ajung la camera de gardă.
Laurențiu Tusz a ajuns în iulie, anul acesta, la SJU Ploiești. Dormea pe străzi, iar din cauza unui ulcer varicos a fost adus la unitatea de primiri urgențe.
Externarea s-a făcut într-o săptămână, însă bărbatul neavând familie și nici domiciliu stabil a rămas la spital pe care deja îl consideră „casa lui”. Se complace, recunoaște acesta, deși „nu îmi prea place mâncarea. Dacă mai văd piure ori pilaf, nu știu ce fac. Ciorba? O zeamă lungă cu legume. Mi-e poftă de o friptură de vită cu piper negru”, spune, cu un tupeu incredibil, omul, care parcă nu vrea să realizeze că el nu mai are ce căuta pe secția Chirurgie II a SJU Ploiești.
Face abstracție cu o dezinvoltură fantastică de faptul că, în jurul lui, paturile sunt ocupate de pacienți, unii chiar cu membrele amputate. Nu îi pasă și punct. Spitalul îi e hotel, iar omul străzii are fix atitudinea unei persoane parcă veșnic nemulțumită de serviciile „all inclusive” oferite.
„Acesta nu este o situație singulară. Mai ales pe perioada iernii, avem „n” cazuri sociale care ajung la camera de gardă. În stradă nu îi putem trimite și uite așa ajung să stea cu lunile până când autoritățile statului fac ceva. Acestui om, Tusz, chiar eu i-am făcut buletinul, de milă. Am trimis din iulie până acum nu știu câte hârtii către Primăria Vălenii de Munte, către DGASPC Prahova și …nimic. Nimeni nu mișcă nimic. Ne-am pricopsit cu el, ca și cum noi nu am fi spital de urgență, ci azil pentru oamenii trăzii.
El tot pe secția de Chirurgie e și azi,de aproape jumătate de an, în condițiile în care acel pat ar fi trebuit să fie folosit de un pacient cu nevoi reale. Nu mai zic de costurile de întreținere”, ne-a precizat medicul Dan Oprea.
Citește și: „Suntem spital de urgență, nu azil!” Ce se întâmplă cu oamenii străzii, după ce sunt externați de la SJU Ploiești
Lui Laurențiu Tusz îi place să își povestească viața. A terminat Facultatea de Management Financiar, la Universitate, în București. A lucrat la mai multe companii de asigurări, ajungând să aibă salariu și peste 10.000 de lei, spune cu mândrie. Banii s-au dus, însă, și asta pentru că el a avut vicii de întreținut. Acasă, la Văleni, nu s-a mai putut întoarce. Casa părintească a fost vândută. Așa că prahoveanul a ajuns să doarmă prin scări de bloc.
„De trei ani și jumătate sunt pe străzi. Am acest ulcer varicos și din cauza asta am ajuns în vară la spital. Nu prea pot să merg, mă folosesc de un scaun cu rotile”.
Îl întreb pe Laurențiu Tusz cum arată o zi din viața lui, de cinci luni încoace, având statut de „oaspete nepoftit” la Spitalul Județean de Urgență.
„Mă trezesc pe la 11, 12 după amiaza, cobor, beau cafeaua, fumez o țigară, mă plimb prin curtea spitalului. Mânânc, deși mâncarea lasă de dorit, mă joc pe telefon, mă uit la televizor, stau în pat, la căldură. Din astea”, spune senin.
Evident, vreau să știu și de unde are bani… Mă privește „de sus” oarecum și îmi zice cu zâmbetul în colțul gurii: „Am prieteni!”
Cadrele medicale de la SJU caută în continuare soluții pentru a elibera patul ocupat de luni de zile de Tusz. Există varianta ca el să ajungă la un centru social din Vălenii de Munte, ori în așezământul de la Valea Plopului, unde părintele Nicolae Tănase l-ar primi, dar nu ca să stea degeaba de dimineața până seara. Până când se va găsi o soluție, iar autoritățile nu se vor mai „încurca” în hârtii și adrese, Laurențiu Tusz e liniștit. Își va petrece sărbătorile în Spitalul Județean, nu în calitate de pacient, ci de „oaspete” care nu se mai lasă dus.
