Sorin Petculescu, fotograful profesionist care își oferă gratuit serviciile pentru inițiative civice, va fi invitat special la Gala Comunității Prahovene, ediția 2023. Evenimentul de recunoaștere și de promovare a faptelor bune și a oamenilor care le-au realizat este organizat de Fundația Comunitară Prahova și Observatorul Prahovean și va avea loc pe data de 24 noiembrie 2023 la Ramatuelle.
Sorin Petculescu oferă în mod gratuit serviciile de fotografie profesionistă și se implică în cele mai multe activități non-profit din Ploiești, și nu numai. Participă voluntar la numeroase acțiuni și promovează activitățile non profit, initiațivele civice și faptele bune.
Datorită lui faptele bune și inițiativele comunitare din Ploiești pot fi revăzute în fotografii de calitate care surprind mesajul și oamenii evenimentelor, sunt documentate și promovate on-line.
În lipsa lui Sorin nu am cunoaște multe inițiative care au loc în Ploiești.
„Fotografia, fie că e o pasiune, relaxare, dezvoltare personală sau o profesie, rămâne un mod de viață, un drum perpetuum, frumos de parcurs, cu suișurile şi coborâşurile de rigoare, cu multă dăruire şi muncă, dar şi cu rezultate frumoase, ce transcend timpului” susține Sorin Petculescu.
„Pasiunea pentru fotografie am moștenit-o de la părinții mei, iar pe la începutul anilor ’80 i-am „stresat” atât de mult folosindu-le aparatele încât mi-au luat primul meu aparat de fotografiat.
În timp mi-am educat cultura vizuală și înclinația către fotografie citind cărți despre tehnica și arta fotografică, studiind albume de artă și fotografie, cataloage și reviste de specialitate, petrecându-mi tot timpul liber fotografiind și experimentând.
Pasiunea devenind meserie, mi-am completat cunoștințele practice prin participarea la diferite cursuri și workshopuri de fotografie în țară și străinătate, printre cele mai importante fiind cel susținut de către fotograful american Zack Arias, iar pentru aceasta mă consider tare norocos”, mai spunea Sorin Petculescu în 2021.