Sindicatele din Educație se pregătesc de proteste și amenință cu greva generală. FSLI, FSE „SPIRU HARET” și FNS „ALMA MATER” au anunțat Guvernul și Parlamentul că au demarat referendumul pentru strângerea de semnături în vederea declanșării grevei generale.
Hotărârea de a apela la această formă extremă de protest, se arată într-un comunicat de presă emis de sindicatele din Educație, este cu atât mai justificată cu cât, prin proiectul de Ordonanță de Urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare, Executivul intenționează să ia decizii cu impact negativ suplimentar pentru angajații din învățământ.
„Acest an școlar ar putea să se încheie luna viitoare!”, susțin cele trei sindicate din Educație, care au prezentat o listă de nemulțumiri, pentru toate cele trei categorii din Educație, respectiv pentru personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, dar și pentru personalul nedidactic.
Nemulțumirile pleacă de la faptul că, spun sindicatele din Educație, se propune plafonarea cheltuielilor de personal la nivelul anului 2022 – imposibil de realizat în sistemul de învățământ, deoarece salariile cadrelor didactice se majorează odată cu trecerea la un grad didactic superior/ o nouă tranșă de vechime.
Citește și: Dascălii continuă protestele la Ploiești și amenință cu greva generală în mai
În plus, reclamă sindicatele din Educație, prin acest set de măsuri „se blochează atingerea de către personalul didactic auxiliar și nedidactic a salariilor de bază din Legea 153/2017, contrar promisiunii făcute de președinții PSD și PNL în urmă cu două săptămâni”.
Sindicatele din Educație reclamă faptul că „se accentuează deficitul de personal prin: interdicția cumulului pensiei cu salariul și prin blocarea organizării concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante” și „se blochează activitățile de formare profesională (esențiale în dezvoltarea carierei didactice)”.
Lista de revendicări sindicale
Sindicatele din Educație au mai anunțat că, indiferent dacă acest proiect de ordonanță de urgență va fi aprobat sau nu, revendicările FSLI, FSE „SPIRU HARET” și FNS „ALMA MATER” rămân aceleași.
- rezolvarea problemei aplicării integrale a dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariați din învățământ, astfel încât să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege;
- identificarea unor soluții pentru creșterea veniturilor personalului din învățământ
- adoptarea, în regim de urgență, a normativelor pentru personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998;
Citește și: Profesorii prahoveni continuă acțiunile de protest. În continuare, dascălii amenință cu greva generală
- aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, întrucât salariații din învățământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri;
- în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziționeze personalul din învățământ pe o treaptă net superioară celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanța socială a activității prestate;
- remedierea anomaliilor actuale în ceea ce privește salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că sunt inferioare salariaților care ocupă funcții de execuție;
Citește și: 100 de sindicaliști prahoveni din învățământ vor picheta sediul Guvernului. „Luăm în calcul să nu încheiem mediile la final de an școlar”
- instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice cu rata inflației;
- plata suplimentară a personalului din unitățile/instituţiile de învățământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile
- plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic.
Calendarul de proteste
Președintele Sindicatului Școala Prahovei, Ion Duță, membru în Biroul Operativ FSLI, a precizat că la nivelul județului Prahova, „începând cu data de 20 aprilie, am demarat referendumul de strângere de semnături pentru greva generală”.
„În urmă cu trei săptămâni, la nivelul Federației, am hotărât prin vot, reprezentanți din toate județele, un calendar de proteste. În intervalul 25 – 26 aprilie, protestele vor avea loc în fața Guvernului.
Din Prahova vor participa 100 de membri de sindicat, iar de la nivel național vor fi aproximativ 1000 de persoane.
Citește și: Un profesor debutant din Prahova câștigă cu 300 de lei mai mult decât portarul sau mecanicul școlii
Dacă Guvernul nu ne va chema la discuții pe tema problemelor și revendicărilor noastre, pe 10 mai vor fi organizate, în București, un miting și un marș de protest la care se estimează participarea a 10.000 de persoane.
10 mai este data la care vor fi centralizate datele referendumului. Dacă membrii de sindicat sunt de acord, greva generală va fi declanșată pe 22 mai.
Greva generală nu este de o zi. Va fi pe termen nelimitat, iar în acest caz este posibil ca anul școlar să înghețe. Totul depinde de disponibilitatea Guvernului de a găsi soluții la doleanțele membrilor de sindicat”, a precizat Ion Duță, președintele Sindicatului Școala Prahovei.
