Copii pentru copii. Zeci de elevi de la Școala Gimnazială „Sfinții Împărați”, din comuna Balta Doamnei, sunt învățați de mici ce înseamnă empatia și cât de important este să îi ajuți pe cei mai puțin norocoși. Școlarii au organizat, cu ocazia Paștelui, un târg caritabil, cu ornamente de sărbătoare și prăjituri, banii strânși urmând să ajungă la Theoris și Darius, micuții ploieșteni bolnavi de leucemie.( Galerie foto la finalul textului)
Sunt copii chiar și de 5 ani, de la grădinița din comună, care pun suflet în fiecare obiect confecționat. Știu clar că bănuții strânși vor ajuta un copil mai puțin noros. Fie sărac, fie foarte bolnav. Profesorii școlii lucrează cot la cot cu zecile de copii, pentru ca astfel de târguri să se bucure de succes. Și se bucură. Anul acesta, micuții de la Balta Doamnei au strâns 10.200 de lei. Banii îi vor ajuta pe Theoris și Darius, micii ploieșteni bolnavi de cancer, să își poată continua chimioterapia, singurul tratament care îi poate ajuta să trăiască.
„Am zis că în niște vremuri atât de urâte pe care le trăim, educațional vorbind, e bine ca oamenii să știe că se întâmplă și lucruri frumoase. Noi, aici, într-o școală de țară, încercăm să îi învățăm pe elevii noștri despre importanța empatie, a lucruri făcut cu mânuțele lor, care se transformă în bani pentru a ajuta pe cineva. Totodată, relaționează frumos și pun foarte mult suflet în ceea ce fac. De trei ori pe an organizăm astfel de târguri caritabile. Zilele trecute am avut târgul de Paște. Profesorii școlii au făcut clătite, gofre, popcorn, vată pe băț. Elevii, ornamente. Produsele au fost vândute părinților și copiilor, iar cei 10.200 de lei strânși vor ajunge în conturile părinților lui Theoris și Darius, cei doi micuți din Ploiești bolnavi de cancer”, a spus profesorul Adina Vodă, unul dintre organizatori.
Citește și: https://www.observatorulph.ro/social/2681484-micuta-ploiesteanca-darya-theoris-lupta-de-doua-luni-sa-invinga-cancerul-fetita-a-fost-incadrata-ca-pacient-cu-risc-mare
Citește și: https://www.observatorulph.ro/social/2680220-darius-un-baietel-de-nici-5-ani-din-ploiesti-are-nevoie-de-oameni-buni-langa-el-cand-afli-ca-ai-un-copil-bolnav-de-cancer-lumea-ti-se-sfarseste
La târgul caritabil de Crăciun, organizat în decembrie anul trecut, aceiași elevi de la școala din Balta Doamnei au reușit să strângă 23.000 de lei. Atunci, bani s-au dus către o fetiță de doar un an și patru luni, din Ciolpani, care a fost implicată într-un grav accident rutier și care acum are nevoie de chinuitoare și costisitoare ședințe de recuperare.