Munca de-o viață a unui ploieștean s-a făcut scrum, după ce casa la care a muncit din greu a luat foc. Incendiul a pornit de la o lumânare uitată nesupravegheată de o bătrână, vecină cu bărbatul. Neglijența femeii l-a costat scump atât pe acesta, cât și pe proprietarii altor două case învecinate. Acum, omul, tată a doi copii, are nevoie de ajutor pentru a-și reface locuința. Pagubele sunt uriașe, iar ploieșteanul nu știe de unde să facă rost de zeci de mii de euro, bani necesari pentru reconstrucția căminului.
- Publicitate -
„Munca de-o viață, dărâmată în câteva minute de flăcări. Din păcate, este situația în care se regăsește în aceste momente prietenul nostru, Oblu Gabriel, membru al Regiunii IPA 5 Prahova, căruia i-a ars casa nopțile trecute. Sunt momente grele, prin care nu ne-am dori să treacă nimeni vreodată, însă facem un apel umanitar la membrii IPA (Centrul Shenghen), prin care să îl sprijinim pe Gabriel să-și regăsească puterea de a merge mai departe”, este mesajul postat de către Asociația Internațională a Polițiștilor, Secția Română.
Incendiul care i-a mistuit ploieșteanului casa a avut loc în noaptea de duminică spre luni. Pompierii prahoveni s-au luptat ore în șir cu flăcările, mai ales că focul s-a extins, de la casa bătrânei, la alte trei proprietăți.
Citește și: „Mă iartă că plâng acum, dar nu m-a pregătit nimeni pentru ceea ce simt azi!” Mama lui Matei, băiatul bolnav de cancer, impresionată de bunul și binele din oameni
„Ne-am trezit într-un fum înecăcios. Copiii s-au speriat cumplit. Am reușit să ieșim din casă doar cu hainele de pe noi. Știam demult că bătrâna, vecina noastră, aprinde tot timpul o sumedenie de lumânări prin casă. I-am transmis fiicei ei că nu e în regulă, că se poate întâmpla o tragedie. Și, iată, s-a întâmplat. Trei case, cu a ei patru, distruse dintr-o neglijență. Pagubele sunt uriașe. Acoperișul e distrus, mansarda scrum, parterul e terminat, iar camerele sunt și ele grav avariate. Îmi trebuie circa 60.000 de euro să o refac. Nu îmi permit un așa efort financiar”, a mărturisit Gabriel Oblu.
Bărbatul, alături de soție și cei doi copii de 9 și 14 ani, locuiește acum la niște cunoștințe, la Corlătești. Nu poate sta foarte mult timp la aceștia și nu știe încotro să se îndrepte.
„E greu și pentru cei mici. Fac acum naveta la școală, la Ploiești. Cel mic mă întreabă: „tati, când ne întoarcem la noi acasă?” Ce să îi zic? Că noi nu mai avem casă?!”, a mai spus, mâhnit, ploieșteanul.
Cei care doresc și pot să ofere un sprijin financiar ploieșteanului rămas pe drumuri, în prag de sărbători, alături de familie, pot face o donație cât de mică în următorul cont:
Oblu Gabriel -Aurel – 𝐈𝐁𝐀𝐍: 𝐑𝐎𝟓𝟏𝐁𝐓𝐑𝐋𝐑𝐎𝐍𝐂𝐑𝐓𝟎𝟐𝟏𝟔𝟓𝟓𝟓𝟕𝟎𝟏, deschis la Banca Transilvania.
Cum ți se pare subiectul?