„Matei, o sa te faci bine! Uite câți oameni îți sunt îngeri. Tot ce am vrut și vreau, ca mamă, e să te simți în siguranță, să nu cunoști boala, să nu ai habar de grijile oamenilor mari. Să te bucuri de copilărie, apoi de tinerețe și de familia ta. Mă iartă că plâng acum, dar nu m-a pregătit nimeni pentru ceea ce simt azi. Nu am avut timp să mă obișnuiesc cu ideea. Dar va ieși soarele, Matei! Știu că va ieși!” Cam asta simte o mamă. Ana Maria pe numele ei. O mamă al cărei copil, Matei, un puști blond cu ochi ca cerul, se luptă, la doar 15 ani, cu nemilosul cancer.
De la puștiul mereu cu zâmbetul în privire, premiant și sportiv de performanță, Matei s-a transformat într-un copil speriat, care face terapie la psiholog.
În doar două luni, universul adolescentului frumos, bun, cuminte și sensibil, s-a făcut cioburi. De la puștiul mereu cu zâmbetul în privire, premiant și sportiv de performanță, Matei s-a transformat într-un copil speriat, care face terapie la psiholog. Un copil care, zilnic, își întreabă părinții „ce șanse are să se facă mare”, „ce șanse are să le fie alături până la bătrânețe și să apuce să-și îndeplinească și el visurile”.
Matei vrea veri cu soare. Multe la număr
Veri în care să mănânce înghețată și să joace fotbal cu prietenii. Vrea și ierni. Tot la fel de multe. Cu muntele prieten și gașca cu care să facă trăsnăi. Vrea tot ceea ce un copil normal are. Dar pentru asta îi trebuie sănătate. Dincolo de iubirea enormă cu care este înconjurat.

Până săptămâna trecută, părinții adolescentului, elev la Colegiul Național „AL.I.Cuza” din Ploiești, în clasa a IX-a, nu aveau nici soluții și nici răspunsuri. Dorințele băiatului lor atârnau de o speranță. Aceea că vor strânge suficienți bani pentru a face să dispară tumora cerebrală ce le poate ucide copilul.
Citește și: Diagnostic nemilos pentru Matei, un elev de 15 ani al Colegiului Național „Al.I. Cuza” din Ploiești. Până acum două luni era cel mai fericit copil din lume
România nu i-a dat lui Matei nicio șansă. Italia, da
Terapia cu protoni este singura care îl poate salva pe băiat. Ca o minune, în doar trei zile, solidaritatea oamenilor, ca în multe alte dăți, și-a arătat, din nou, fața ei frumoasă. S-au strâns bani pentru a porni la un drum greu. E doar începutul…
Doar datorită vouă, oamenilor cu suflet mare, în noaptea aceasta, Matei pleacă spre un spital de copii din Roma
Acolo va începe tratamentul. Nu se știe cât va dura, dar familia e pregătită să „dea timpului timp”.
Acolo, la o clinică din capitala Italiei, medicii îl așteaptă pe prahovean. Nu îi garantează nimic, dar nici nu îi retează aripile. Vor face tot ce ține de ei pentru ca Matei să revină acasă sănătos. Că va fi peste o lună, peste 9 sau peste un an.
Cu banii care s-au strâns în acest trei zile, părinții, editori video la TVR, pleacă la drum alături de copilul lor. Nu știu cum va fi acel drum, dar își pun speranțele în Dumnezeu, în medici și în oamenii frumoși, care au contribuit la ceea ce ei numesc „speranță”.
Mama lui Matei, deși o femeie extrem de puternică, în continuare plânge. Își cere scuze pentru asta. Nici ea nu știe de ce
De acum, parcă nu mai privesc viața ca pe o sentință. Mama lui Matei, deși o femeie extrem de puternică, în continuare plânge. Își cere scuze pentru asta. Nici ea nu știe de ce. Îmi spune că știe că nu are voie să fie slabă. Că își va înăbuși lacrimile și durerea și va lupta până în pânzele albe pentru copilul ei. Că va crede în EL și în oameni până când băiatul ei va fi din nou bine. „Și va fi ,îmi zice. Trebuie. Nu se poate altfel. E doar încercare urâtă a vieții, din care vom ieși învingători”, spune Ana Maria.
În doar trei zile, oamenii au făcut minuni. E nevoie de ele în continuare
Dacă în doar trei zile, oamenii au făcut minuni și au adus mai devreme sărbătoarea Crăciunului în sufletul lui Matei și al părinților lui, aceeași oameni, cu siguranță, îi vor fi alături și pe mai departe.
Fiindcă încă este nevoie de ei. Mare nevoie. E-un drum lung, dar unul presărat cu speranță și șansa că, într-o zi, Matei va zâmbi din nou. Și va trăi la fel de frumos, așa cum a făcut-o până acum doi luni, atunci când i s-a pus cumplitul diagnostic.

Cei care vor să îl sprijine în continuare pe băiat, pot face donații în următoarele conturi:
Titular cont: Ana Maria Caravia Moroianu
Cont LEI: RO57RZBR0000060024143443
Cont EURO: RO04RZBR0000060024143912 sau [email protected]/ 0730.103.772 ( numărul de telefon al mamei lui Matei)
