Având în vedere cazurile prezentate în ultimele zile de Observatorul Prahovean cu privire la nașterile de la Maternitatea Ploiești, mămica C.M, din Ploiești, care ne-a rugat să nu-i dăm numele publicității, ne-a trimis următoarea în weekend scrisoare pe adresa de mail a redacției. O reproducem integral:
„Încep prin a vă ruga să nu îmi publicați numele real. Este un nume mai rar întâlnit și nu vreau să mă caute lumea pe FB sau pe Insta și să mă acuze că sunt angajată a maternității sau mai știu eu ce altceva…
Am citit în ultimele zile poveștile de groază ale nașterilor la Maternitatea din Ploiești. M-am îngrozit pur și simplu. Drama părinților este de necontestat, numai că nu mi se pare corect să se povestească numai asta.
Noi, oamenii, suntem construiți astfel încât să povestim tot ceea ce ni s-a întâmplat rău. Nu este vina nimănui, așa suntem…
Dacă ni se întâmplă ceva rău, povestim, scriem. Dacă ni se întâmplă de bine, mulțumim (eventual) și trecem mai departe, ne vedem de viață.
Și eu fac parte dintre acești oameni. Mie mi-a fost bine la Maternitatea din Ploiești acum aproape cinci ani. Am povestit cunoscuților, dar nu am simțit nevoia să fac publică povestea mea. De ce? Nu știu… mi s-a părut firesc într-un fel că lucrurile au decurs așa de bine. Am considerat că așa e normal, deci nu aveam ce să laud…
Acum însă, după valul de povești de groază din această maternitate, mă simt datoare, într-un fel, să spun și eu povestea mea…
Atunci când am rămas însărcinată, auzeam peste tot în jurul meu: „Sper că nu naști aici la maternitate! Caută la București sau la Brașov. Nu aici!”, mi se spunea constant. Întrebam de ce și, invariabil, mi se povestea despre „prietena” sau „colega” sau „sora colegei” care pățise una sau alta. Nu am cunoscut pe nimeni care să-mi spună: „Eu am pățit asta!”. Toate poveștile erau despre terți.
Evoluția sarcinii
Toată sarcina mi-a fost urmărită de dl. Dr. Popescu Bogdan care, la vremea respectivă, era și medic la Maternitatea și Ploiești, dar avea și consultații la o clinică privată.
Toată sarcina a decurs fără probleme și, spre final, am putut să mă programez la cezariană. Da, la mine se punea problema de cezariană obligatoriu pentru că mai am doi copii pe care i-am născut tot prin cezariană. Fiind a treia naștere, nimeni nu a luat în calcul, nici măcar tangențial, nașterea naturală.
Domnul doctor urma să îmi facă cezariană la maternitate, mi-a dat asigurări că totul este în regulă, ba chiar ultimele două controale mi le-a făcut la maternitate, când era de gardă, ca să mă obișnuiesc cu mediul…
Dar lucrurile nu se întâmplă întotdeauna așa cum le plănuiești…
În ziua în care am împlinit 37 de săptămâni de sarcină, mai bine zis în noaptea respectivă, lucrurile au început să se precipite. I-am dat mesaj doctorului care, nu a răspuns. L-am și sunat… degeaba. Așa că m-am îmbrăcat și am plecat la maternitate, mai mult moartă decât vie de frică.
Cum au gestionat situația cadrele medicale
Ajunsă acolo pe la ora 2 noaptea, la camera de gardă am fost preluată imediat și a fost chemat medicul de gardă. În timp ce mă schimbam pentru control le-am dat toate datele personale, ale medicului care îmi urmărea sarcina și soțul le-a înmânat dosarul cu analize și ecografii.
Între timp a venit și doamna doctor care era de gardă și care, încă de la începutul controlului a început să se agite. Cred că acela a fost singurul moment deranjant pentru mine, când doamna doctor a început să se răstească și să mă certe: „Cum vii în halul ăsta? De ce ai stat până acum? Ai dilatație 10 și două cezariene!! Ce a fost în capul tău?”
M-am dat jos de pe masa de control și, privind-o în ochi, pe ton apăsat cu toată durerea mea, i-am replicat: „Nu m-a durut atât de rău! De unde să știu că am dilatație 10? Credeți că pot să-mi fac singură controlul? Am abia 37 de săptămâni de sarcină, sunt programată la cezariană peste 2 sptămâni. Nu am avut nimic până în noaptea asta, doamnă!”, pe un ton ferm, accentuând cuvântul „doamnă”.
Și brusc atitudinea față de mine s-a schimbat, tonul a scăzut și mi-a spus să stau liniștită că va fi bine, urma să mergem în sala de nașteri.
Citește și: Sesizarea unei paciente de la Maternitatea Ploiești: „Mâncarea la prânz a fost oribilă, iar condițiile sunt groaznice”
Prea multe nu mai știu, totul s-a petrecut repede, era ca un film în fața ochilor mei. Nu știu când am ajuns pe masă în sala de nașteri. Știu doar că am născut natural, ușor, fără anestezie, după două cezariene la Maternitatea din Ploiești!
Mai știu că, atunci când am născut, camera era plină de cadre medicale. Atât! Am fost verificată după naștere de trei medici, am avut copilul la piept în secunda în care s-a născut, l-am avut lângă mine în sala de naștere.
Abia a doua zi am aflat de ce au fost atâtea cadre medicale la mine, atunci când m-a sunat medicul meu, acela care nu îmi răspunsese la telefon cu o seară înainte: „Ce ați făcut doamnă? Ați panicat toată camera de gardă azi-noapte!”, mi-a spus la telefon pe un ton glumeț dojenitor.
Așa am aflat că, până să ajung eu în sala de nașteri, deja „panica se instalase”, ca să zic așa… Pentru personalul medical de acolo venise una, al cărei medic nici măcar nu era prezent, abia intrată cu sarcina „la termen”, cu dosar de „2 cezariene anterioare” și, în momentul controlului, avea dilatație 10!
Cam ăsta a fost rezumatul situației cu care medicii de la Maternitatea Ploiești s-au confruntat în noaptea respectivă.
Eu am avut noroc, recunosc! Dar nici n-am ce reproșa personalului medical, poate doar atitudinii doamnei doctor de gardă care m-a văzut prima dată. Nu este normal, indiferent cu cine stai de vorbă, să îi vorbești pe așa un ton, și mai ales la pertu, fără pic de respect.
Cheltuielile cu ocazia nașterii
Păi, știind că urmează să fac cezariană, ca orice român, aveam acasă „plicul”. Numai că nu am putut să-l iau în seara cu pricina, așa că a rămas în dulap.
La nașterile anterioare, la București (una la Maternitatea Giulești și una la Bucur), am decartat sume bunicele. De la medici, anesteziști (care mă chemau înainte de operație ca să „discutăm detalii”), până la infirmiera care îmi aducea iaurtul… atunci am dat mii de lei în banii de acum
Aici șocul a fost că nimeni nu mi-a luat niciun ban!
Mi-e rușine să recunosc, dar mi-a fost frică să las, mai ales secția de neonatologie, fără nimic. Așa că am încercat, românește, să mai dau ceva pe-aici, pe dincolo. De la medicii neonatologi care mi-au verificat copilul și până la asistente, toți m-au refuzat, unii chiar violent.
Ba chiar șefa asistentelor de la neonato de pe una din ture mi-a replicat: „Credeți că noi nu avem salarii? Ba avem și încă bune… Așa că lăsați…”
Nu știu câți mă vor crede, pentru că da, în contextul poveștilor de groază din ultima vreme, este greu de crezut așa ceva, dar mie chiar asta mi s-a întâmplat la Maternitatea din Ploiești: am născut natural după două cezariene cu o grămadă de cadre medicale lângă mine, mi s-a dat copilul la piept pentru a stabili legătura mamă-copil încă înainte de a-l spăla (ca în maternitățile din vestul Europei), am fost permanent încurajată și susținută, am fost supravegheată și ajutată să merg la baie în primele ore de după naștere și, foarte important, nu am dat nimănui nimic pentru asta și nici nu am simțit că mi s-ar fi bătut vreun apropo să dau!
Singurele persoane care luau erau infirmierele care ne ajutau să ne deplasăm dintr-o parte în alta.
Condiții de spitalizare și altele
În plus, în cele 4 zile de spitalizare, am mâncat doar mâncarea de acolo în fiecare zi. Da, e adevărat mâncare „de regim”, într-un fel, dar nu pot spune că nu a fost bună. Da, nu am primit nu știu ce fripturi, sau preparate gourmet, dar nici nu sunt foarte pretențioasă așa că, având în vedere că este un spital, mâncarea a fost chiar foarte bună.
În ceea ce privește sala de nașteri, a fost o sală individuală cum numai în filme am văzut până atunci. Întâmplător am aflat că era în aripa proaspăt renovată la momentul respectiv. (din păcate nu ma ami găsit pozele ca să vi le trimit…)
În afară de momentul inițial al discuției cu doctorița de gardă, nicio altă atitudine nu m-a deranjat.
Față de sala de nașteri, cu totul altfel au stat însă lucrurile în salonul de lăuze, aflat în aripa, pe atunci nerenovată, a maternității: toalete deplorabile, chiuvete fără robineți funcționali, mobilier vechi și uzat. Dar se lucra pentru renovare și acolo…
Și „sala de tratamente”, aflată în aceeași aripă, era la fel de jalnică.
Nu mi-au plăcut deloc nici „prietenii” păduchi pe care i-am luat după 4 zile de urcat pe aceeași masă pentru toaleta zilnică, după fel de fel de alte lăuze. Se schimba după fiecare partea de a mesei, dar, în partea de sus, toate ne sprijineam capul în același loc. Sper ca, între timp, acest aspect să fi fost corectat. Eu am avut norocul că, având părul scurt, am scăpat imediat de ei, odată ajunsă acasă.
Citește și: Cum arată o toaletă a maternității din Ploiești în anul 2022. Au dreptul femeile să fie indignate de condițiile din acest spital?
Aș putea să vă mai povestesc pagini întregi despre asistente, despre atitudini pozitive și despre colegele de salon.
Am stat în salon cu 4 paturi, am legat prietenii cu fetele, păstrăm legătura pe rețelele de socializare. Niciun dintre ele, cât am stat acolo, nu s-a plâns de nimic, cu atât mai puțin de incompetența cadrelor medicale.
Una dintre fete, era acolo de câteva zile când eu am ajuns, și avea copilul născut cu deficiență de auz pe partea stângă, deficiență verificată și depistată la naștere.
Era o fată simplă, de la țară, povestea că nu are bani să dea doctorilor și, cu toate acestea, era foarte mulțumită că îi depistaseră copilului problema și că se încerca găsirea unei soluții.
Așa cum spuneam la începutul scrisorii mele către dumneavoastră, sunt multe povești care ar putea fi spuse din Maternitatea Ploiești. Din păcate, doar cele negative ies în față și este păcat. Acolo sunt și medici, și oameni care merită toată aprecierea. Îmi doresc să citească cât mai mulți povestea mea pentru că, într-un fel, mă simt datoare să echilibrez puțin balanța în zilele acestea, când parcă toată lumea „a pus tunurile” pe Maternitatea Ploiești.”, și-a încheiat scrisoarea cititoarea noastră.
