Un prahovean a reacționat după ce procurorii DNA l-au acuzat astăzi pe medicul Alexandru Săvulescu, șeful Secției de Chirurgie generală II din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila”, de primire de foloase necuvenite. Pacient al medicului militar, Alexandru Vasile susține că acesta nu i-a cerut niciun ban, deși i-a salvat viața prin mai multe operații.
DNA îl acuză pe medicul Alexandru Săvulescu de luare de mită, în formă continuată
DNA a emis astăzi un comunicat de presă privind punerea sub control judiciar al medicului Alexandru Săvulescu, șeful Secției de Chirurgie generală II din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila”. Săvulescu, care este cadrul militar activ cu grad de colonel, este cercecat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.
Citește și Medic militar trimis în judecată pentru luare de mită
Procurorii anti-corupție susțin că ”în cursul anului 2022, inculpatul Săvulescu Alexandru-Florin, medic militar la spitalul de urgență menționat mai sus, ar fi primit de la mai multe persoane foloase necuvenite constând în bani și bijuterii, în legătură cu intervenții chirurgicale și examene de specialitate, efectuate asupra acestora sau asupra unor apropiați ai acestora”.
Pacient al medicului: ”Îmi cresc copiii și sunt alături de familia și prietenii mei datorită acestui om”
Alexandru Vasile, un cititor al Observatorului Prahovean, ne-a transmis o scrisoare de mulțumire pentru acest medic, care i-a salvat viața prin mai multe intervenții chirurgicale. Dacă ar fi efectuat operațiile la un spital privat, doar una singură l-ar fi costat 120.000 de lei!
”Bună ziua, astăzi trăiesc după trei operații realizate de acest doctor. Doar datorită eforturilor echipei medicale conduse de acesta, la acea secție de chirurgie de la Spitalul Militar din București. El mi-a salvat viața. Îmi cresc copiii și sunt alături de familia și prietenii mei datorită acestui om și a echipei medicale de acolo.
De un an și 3 luni de luptă sunt sub îngrijirea dânșilor. Nu mi-au cerut, nu mi-au condiționat actul medical și m-au îngrijit ca pe un copil! Mă simt dator să spun acest lucru și o fac zi de zi de la prima intervenție, față de oricine. Mai cu seamă astăzi.
Nu judecați oamenii dacă nu îi cunoașteți direct. Acesta este singurul medic, aceasta este singura secție de chirurgie din rețeaua de stat a acestei tari, unde se pot face operații non invazive de înlăturare a tumorilor. Repet, nu mi-a condiționat sub nicio formă îngrijirea mea. Mi-a înlăturat o tumor
ă de 16 cm. Eram pasibil să rămân fără 6 funcții. Astăzi le am pe toate. Datorită dânsului. În a doua operație, a stat cu mine pe masa 10 ore și jumătate să îmi păstreze aceste funcții. Să nu mai spun de condițiile în care m-au îngrijit și în plină pandemie, când nimeni nu intra pe secție… a fost război acolo. Operația mare, de rezecție, m-ar fi costat la un spital privat 120000lei”
Cum ți se pare subiectul?