Strada din Ploiești care a ajuns să arate ca o groapă de gunoi. De frica vecinilor, nimeni nu reclamă Poliției sau Primăriei situația-FOTO

0

O parte din ploieștenii care locuiesc pe strada Nucet sunt într-o situație disperată din cauza unor vecini care, de ani de zile, își aruncă gunoiul menajer pe domeniul public, dar și în curțile lor. De frică, oamenii nu îndrăznesc să reclame situația Poliției și nici Primăriei.

„Va transmit pe o situație care persistă de ceva timp pe strada Nucetului din Ploiești, la Bl R4 si R5.

De foarte mult timp această stradă arată de parcă este o adevărată groapă de gunoi întrucât de pe strada învecinată vin în fiecare seară câțiva romi cu un tomberon plin de gunoi si nu numai și aruncă mizeria în stradă, rămânând zile în șir acolo. În acest fel strada a început să arate ca o groapa de gunoi.

Aseară au aruncat și în curțile oamenilor resturi de pește și alte mizerii și pungi cu gunoi au fost lăsate la porțile lor, după cum o sa vedeți în pozele atașate.

Locuitorii de pe aceasta strada sunt disperați și le e teama să sune la poliție întrucât acești romi le pot face mult mai mult rău decât atât.

Practic se văd neputincioși și disperați în fața acestui caz iar aceasta stradă riscă să se umple de șobolani și să devină un focar de infecție pentru toți locuitorii inclusiv pentru copii care nu mai pot ieși din case.

Situația a ajuns mult prea departe și se pare că o soluție nu există.

Am apelat în la dumneavoastră întrucât sunt convinsă că mă puteți ajuta.

Vă mărturisesc că am scris și pe contul de Facebook al primarului Volosevici în nenumărate rânduri, să facă ceva în acest sens. Fie să pună camere fie să amplaseze ghene suficiente pentru ca acesti indivizi să nu mai arunce gunoiul în strada și să se civilizeze măcar parțial.

Va rog cu disperare sa semnalați acest caz și autorităților responsabile în vederea găsirii unei soluții.” este mesajul primit pe adresa redacției de la un cititor care locuiește în zonă.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău