- Publicitate -

Sindicaliștii din Prahova merg să protesteze în Capitală. Aproximativ 20.000 de angajați din Educație, așteptați în stradă

Aproximativ 100 de membri ai Sindicatului „Școala Prahovei” participă miercuri, 17 iunie, la amplul protest organizat de federațiile sindicale din educație, în București. Aceștia vor manifesta în fața Guvernului și a Parlamentului, împotriva prevederilor noii legi a salarizării și a măsurilor de austeritate care afectează sistemul de învățământ.

- Publicitate -

Președintele Sindicatului „Școala Prahovei”, Ion Duță, a declarat pentru Observatorul Prahovean că organizația pe care o conduce este reprezentată la manifestația din București de membri de sindicat care vor pleca în această dimineață din Ploiești.

Principalele revendicări ale profesorilor

Liderul sindical, care se află deja în București, a explicat că principalele revendicări vizează abrogarea Legii 141/2025 și renunțarea la actualul proiect al legii salarizării unitare.

- Publicitate -

„În primul rând, cerem abrogarea Legii 141/2025, cea care a introdus comasări și mărirea numărului de elevi la clasă. Cel mai recent motiv de nemulțumire este proiectul legii salarizării unitare, care aduce nu doar reduceri de posturi, ci și scăderi foarte mari de venituri în sistemul de învățământ”, a declarat președintele Sindicatului „Școala Prahovei”.

Întrebat dacă există posibilitatea unor forme mai dure de protest, inclusiv în perioada examenelor naționale, Ion Duță a precizat că, în acest moment, nu a fost luată o astfel de decizie.

Ce măsuri se vor lua dacă nu se ajunge la un consens

„După discuțiile pe care le vom avea cu noul Guvern și cu viitorii miniștri ai Educației și Muncii, vom decide la nivel de federație ce alte măsuri de protest vom adopta. Deocamdată nu s-a discutat despre boicotarea examenelor”, a mai spus liderul sindical.

- Publicitate -

La nivel național, organizatorii estimează participarea a aproximativ 20.000 de persoane la manifestația care va avea loc în Piața Victoriei și continuă cu un marș către Palatul Parlamentului. Sindicaliștii susțin că proiectul noii legi a salarizării afectează grav veniturile personalului din educație și solicită respectarea angajamentelor asumate anterior de autorități, față de acest sector.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Cum s-a transformat pârâul Dâmbu în ”Delta” din Ploiești 

Ploile căzute în ultimele săptămâni au schimbat radical peisajul...

De ce sunt atât de mulți pescăruși în Ploiești. Sunt un pericol? Explicațiile unui biolog

Pescărușii au devenit, în ultimii ani, o prezență obișnuită...

La o lună după lucrările Hidro Prahova, problema apei murdare din Șirna pare rezolvată

La robinetele localnicilor din comuna prahoveană Șirna curge în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -