Când ilegalitatea și nesimțirea merg mână-n mână, drepturile elementare ale omului ajung să fie calcate în picioare. În lipsa unei acțiuni ferme din partea autorităților, ploieștenii, dar și navetiștii ajung să-și riște viața, confortul și siguranța din cauza mașinilor scoase la vânzare pe domeniul public de către samsarii auto. Observatorul Prahovean continuă campania „Trotuarul meu nu este talciocul tău”.
Citește și: Campanie observatorulph.ro: „Trotuarul meu nu este talciocul tău”! Cum te poți implica
Imaginile au fost realizate pe strada Gheorghe Grigore Cantacuzino, lângă benzinăria Ghinea, în zona Podul Înalt.
Cel puțin patru mașini încurcă traficul pietonal din zonă și ocupă abuziv puținele locuri de parcare.
„În față la fostul peco Ghinea. Nu toate sunt de vânzare, dar sunt vreo 4” este mesajul care însoțit o parte din fotografiile de la finalul articolului, primite pe adresa redacției (whtasapp la numărul 0785 075 112).
Mulțumim pe această cale cititorilor cu spirit civic și vă încurajăm să ne trimiteți imagini sau să ne indicați locurile din Ploiești transformate în târguri auto ilegale. Noi vă asigurăm că vom sesiza de fiecare dată Primăria Ploiești, Poliția Locală și IPJ Prahova.
Vom fi zilnic în teren în căutarea unor astfel de situații care încalcă în mod flagrant o hotărâre de consiliu local, intrată în vigoare încă din anul 2009: H.C.L nr. 7/2009.
Ce prevede legislația locală
„Art.6 (1) Expunerea spre vânzare/închiriere a vehiculelor pe raza municipiului Ploiești se efectuează de către persoanele fizice și juridice doar în spații special amenajate și autorizate, în condițiile legii (târguri auto, showroomuri, etc.)
(2) În înțelesul prezentului articol, următorii termeni se definesc astfel:
– vehicul expus spre vânzare/închiriere – vehicul de orice categorie, având sau nu numere de înmatriculare, staționat pe domeniul public sau privat (inclusiv trotuare) al municipiului Ploiești, care poartă afișe, însemne ori alte înscrisuri privind intenția de vânzare/închiriere a acestuia ;
– deținător de vehicul – proprietarul vehiculului la data constatării contravenției, cât și persoana căruia acesta i-a încredințat vehiculul sub orice formă.
Art. 7 împuternicește Primarul Municipiului Ploiești să facă demersurile necesare către Inspectoratul Județean de Poliție Prahova pentru constituirea de echipe mixte (poliție rutieră-poliție comunitară) în scopul aducerii la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.”
