Astăzi are loc dezbaterea publică privind propunerea de elaborare a Planului integrat de calitate a aerului pentru municipiul Ploiesti și comuna Brazi. Acțiunea va avea loc la sediul Palatului Administrativ, Sala Europa, începând cu orele 17.00. După Asociația Stop Poluării Orașului Ploiești a anunțat că va participa la dezbaterea publică privind planul de calitate a aerului (detalii AICI), Fundația Pancuantic a adoptat aceeași formă de protest.
Comunicatul Fundației Pancuantic:
Analiza detaliată a documentului ”Studiul de Calitate a aerului și Planul Integrat de Calitate a Aerului pentru Municipiul Ploiești și Comuna Brazi” prezintă o serie de erori care îl fac nu doar inutilizabil, dar și periculos pentru sănătatea cetățenilor în cazul în care ar fi aprobat.
Am remarcat astfel faptul că studiul pornește de la premise greșite și nu ține cont de poluarea istorică a zonei, care are un trecut de mai bine de 165 de ani, dar nici de faptul că există în prezent poluanți atmosferici care NU sunt monitorizați (ex. hidrogenul sulfurat, iar evenimentul din luna septembrie 2020, generat de scăpările de hidrogen sulfurat în atmosferă pentru care rafinăria Lukoil și-a cerut public scuze ar fi trebuit să dea de gândit autorilor studiului).
Totodată, am remarcat faptul că studiul nu ține cont și de datele înregistrate de diverse organisme din mediul privat, cum ar fi de exemplu, înregistrările efectuate de rețeaua UradMonitor.
Fundația Pancuantic, împreună cu Asociația Stop Poluării Orașului Ploiești și Asociația Pacienților Oncologici din România (A.P.O.R.) a elaborat în anul 2019 politica publică ”Aer Curat pentru Ploiești” care s-a aflat în dezbatere publică în cadrul protocolului ”Ploiești Verde”.
Reprezentanții departamentului Mediu din cadrul Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiești au participat la toate dezbaterile generate de elaborarea acestei politici publice. Cu toate acestea, constatăm cu regret faptul că multe dintre datele științifice prezentate în politica publică pe care am elaborat-o nu se regăsesc în Studiul de Calitate a aerului și Planul Integrat de Calitate a Aerului pentru Municipiul Ploiești și Comuna Brazi.
În actualul context generat de pandemia Sars-Cov2, înțelegând imperativul mediului sănătos pentru sănătatea publică a cetățenilor din localitățile Ploiești și Brazi, Fundația Pancuantic își manifestă disponibilitatea de a participa alături de autoritățile publice, în cadrul protocolului existent (”Ploiești Verde”), la realizarea unui plan de calitate a aerului fundamentat pe realitatea anului 2021, pe particularițățile economice și geografice zonale și locale și centrat pe Industria Mediului, ca soluție la actualele provocări tehnologice cu care se confruntă agenții economici locali.
Considerăm că Studiul de Calitate a aerului și Planul Integrat de Calitate a Aerului pentru Municipiul Ploiești și Comuna Brazi nu poate fi omologat în forma actuală întrucât nu este fundamentat pe realitățile mediului economic local.