- Publicitate -

Ședință extraordinară a Comitetului Local pentru Situații de Urgență convocată astăzi, din cauza precipitațiilor din ultimele zile

Primarul Municipiului Ploieşti, Andrei Liviu Volosevici, a convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă într-o şedinţă extraordinară, astăzi, la ora 18.00, pentru a se analiza efectele produse de precipitaţiile sub formă de ploaie înregistrate în ultimele zile, în oraşul nostru.

„La această şedinţă vor participa şi reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului judeţul Prahova, precum şi ai Administraţiei Naţionale Apele Române, sucursala Prahova.

- Publicitate -

În prezent, s-a constatat o problemă la digul de gabioane de pe râul Teleajen, structură care este afectată pe o porţiune de 25 de m, iar această situaţie va fi, de asemenea, dezbătută în cadrul întâlnirii amintite.

Astfel, la şedinţa care se va desfășura la sediul autorităţii publice locale, se vor analiza toate aspectele semnalate în oraşul nostru, în contextul meteorologic actual, în vederea stabilirii măsurilor care se impun, pentru a se menţine în siguranţă toate zonele din municipiul Ploieşti”, se arată în comunicatul de presă emis de Primăria Municipiului Ploiești.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Ploieștenii se plâng de mizerie în transportul public. Cine se ocupă de curățenia de la TCE?

Ploieștenii reclamă tot mai des curățenia din mijloacele de...

Invazie de fluturi în Ploiești. De unde vin milioanele de insecte care au acoperit orașul

Ploieștiul se confruntă în aceste zile cu o nouă...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -