- Publicitate -

Primăria Ploiești va cumpăra 20 de troleibuze fabricate de Solaris. Ce dotări au

Primăria Ploiești anunță achiziția de 20 de troleibuze noi printr-un proiect finanțat cu fonduri Regio.

Acestea vor fi utilizate pe cele două trasee de troleibuze existente, care înregistrează zilnic o frecvenţă ridicată de călători, respectiv  ruta 44 (11 troleibuze) şi ruta 202 (9 troleibuze).

- Publicitate -

Câştigătorul licitației, iniţiată în acest context de către  Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, este firma Solaris.

Troleibuzele ce vor fi achiziţionate de administraţia locală vor avea  o capacitate de minim 70 pasageri, din care 30 de locuri pe scaun şi vor contribui la creșterea calității aerului, asigurarea de condiţii superioare de transport, prin dotările de care vor dispune, respectiv podea joasă, 100% electrice, cu emisii  zero, vor fi mai puțin zgomotoase, cu facilități STI – sisteme inteligente de transport, în condițiile în care se estimează și creșterea gradului de utilizare a acestui mijloc de transport la nivel local,  în defavoarea transportului auto privat.

- Publicitate -

Totodată, cele 20 de troleibuze achiziţionate în cadrul acestui proiect vor veni dotate cu sistem de informare a pasagerilor, tracking GPS şi anunţarea staţiei următoare, sistem de climatizare, sistem de supraveghere video, sistem automat de taxare, computer gestiune management trafic, display pentru anunţuri şi reclame, validatoare.

Valoarea totală a proiectului este de  47.690.600,00 lei, iar perioada de implementare a acestuia se va încheia la data de 31 decembrie 2022.

 

 

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Exclusiv

Câte persoane dețin arme în Ploiești și Prahova. Procedura de autorizare

Aproape 2500 de persoane dețin arme, în mod legal,...

Cum a perceput o ploieșteancă rezidentă în Bulgaria trecerea la euro

La 1 ianuarie, Bulgaria a trecut la euro, proces...

Cum i-a ”șantajat” guvernul pe primari să mărească impozitele locale [DOCUMENT]

De la 1 ianuarie, taxele și impozitele locale au...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -