- Publicitate -

Adrian Veștea candidează la șefia PNL și îi cere lui Ilie Bolojan să amâne congresul

Adrian Veștea, prim-vicepreședinte al PNL și politicianul nominalizat de președintele Nicușor Dan pentru funcția de premier, și-a anunțat oficial intenția de a candida la conducerea Partidului Național Liberal.

- Publicitate -

Anunțul a fost făcut într-un mesaj adresat liberalilor, în contextul tensiunilor interne din partid și al discuțiilor privind convocarea unui Congres extraordinar al PNL.

„Eu cred că este nevoie de o schimbare profundă de optică la vârful partidului. De aceea, cu seriozitate și echilibru, îmi anunț oficial intenția de a candida pentru funcția de președinte al Partidului Național Liberal”, a transmis Adrian Veștea.

- Publicitate -

Veștea susține că, în ultimele zile, a lucrat la finalizarea programului de guvernare și la definitivarea listei de miniștri, astfel încât România să poată avea „un Guvern echilibrat și stabil”.

„Suntem datori în primul rând față de țară, care este mai importantă chiar și decât interesele de partid”, a mai transmis acesta.

Veștea îi cere lui Bolojan amânarea congresului

Adrian Veștea a făcut referire și la intenția președintelui în exercițiu al PNL, Ilie Bolojan, de a convoca un Congres extraordinar duminică, 21 iunie.

- Publicitate -

Liberalul afirmă că nu se opune organizării congresului, cu condiția ca acesta să fie făcut „cu onestitate și în cadru statutar”, însă îi cere lui Ilie Bolojan să amâne momentul cu o săptămână.

„Singurul lucru pe care i-l solicit este să amâne momentul cu o săptămână, pentru a putea pregăti o moțiune pentru candidatură”, a transmis Adrian Veștea.

Acesta propune ca noua dată a congresului să fie 28 iunie.

- Publicitate -

„Domnule Bolojan, haideți să facem Congresul PNL pe 28 iunie. Cred că este o solicitare corectă și de bun-simț. Este un gest de minimă decență democratică”, a afirmat Veștea.

„Pot oferi PNL șansa de a redeveni principalul partid politic din România”

În mesajul său, Adrian Veștea invocă experiența acumulată în cei 30 de ani petrecuți în PNL.

Acesta amintește că a fost, pe rând, simplu membru, președinte al organizației de tineret, președinte al PNL Râșnov, președinte al PNL Brașov, consilier local, primar, președinte al Consiliului Județean Brașov și ministru al Dezvoltării.

- Publicitate -

„Cred că am ajuns în punctul în care pot oferi PNL șansa de a redeveni principalul partid politic din România”, a transmis Adrian Veștea.

El susține că rezultatele obținute alături de organizația PNL Brașov îi dau încredere că partidul poate fi readus „în poziția pe care o merită” prin muncă, seriozitate și unitate.

Parteneriat politic cu Nicușor Dan

Adrian Veștea mai afirmă că intenționează să prezinte o moțiune axată pe responsabilitatea PNL față de România și pe identificarea unor soluții guvernamentale pentru redresarea țării.

- Publicitate -

Acesta vorbește și despre un parteneriat politic cu președintele României, Nicușor Dan.

„Intenționez să prezint o moțiune concentrată pe responsabilitatea noastră față de România. Pe responsabilitatea de a găsi soluțiile guvernamentale necesare pentru redresarea țării. Toate acestea în cadrul unui parteneriat politic onest cu președintele României, domnul Nicușor Dan”, a transmis Veștea.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Mihai Polițeanu, reacție dură după acuzațiile PSD: „Se folosesc de tragedii ca să împroaște minciună”

Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a reacționat după comunicatul PSD...

Clădire aflată la un pas să se prăbușească peste trecători în centrul Ploieștiului

Una dintre clădirile vechi ale Ploieștiului stă să cadă...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -