fbpx

front.JPGCând crezi că ai totul, că ești împlinit, că poți să-ți urmezi frumos viața, să-ți crești copilul mult așteptat, să te bucuri de primii lui pași și primele cuvinte, te simți lovit, din senin, de o lege perfidă a compensației. Costin Vlad, din Lipănești, a fost până anul trecut un om fericit și împlinit. Învățător de profesie, soț și tatăl unei fetițe care are acum un an și patru luni, bărbatul s-a trezit, anul trecut, cu stări de rău pentru ca în scurt timp să afle că va avea de dus cea mai dură luptă a vieții: cea cu cancerul.

În introducerea acestui material, vă propun un exercițiu de imaginație. Să privim, în viitor, cam peste 3-4 ani, iar în fața noastră să avem o fetiță de 4-5 anișori care ține în mână poza unui bărbat și care-și întreabă obsesiv mama: „Cum era tati? Mă iubea? De ce tatăl meu s-a dus la Doamne-Doamne, iar ai colegilor mei de la grădiniță trăiesc? Am auzi că bărbații sunt puternici, atunci tati de ce n-a avut putere să lupte cu boala?“. Alături de ea, o femeie care-și strânge puiul în brațe, care privește fără să vadă imaginea pe care o ține copila sa în mână… A privit de prea multe ori acea fotografie. Atât i-a mai rămas dintr-o viață în care a simțit că are tot. Se gândește ce răspunsuri să-i dea fetiței ei astfel încât să-i fie pe înțeles și să-i acopere, în același timp, golurile lăsate de lipsa paternă. Încearcă să-i răspundă, dar lacrimile i se înnoadă pentru a nu știu câta oară sub bărbie, iar vocea i se îneacă în durerile amestecate de pierderea sufletului pereche și disperarea care o încearcă de atâta timp în aflarea unor răspunsuri…

Femeia este Georgiana Vlad, iar copila este fetița ei și-a lui Costin Vlad. Este o viziune sumbră, una de coșmar, dar care, din păcate, poate deveni realitate dacă, împreună, nu ne mobilizăm în încercarea de a schimba disperarea cu speranța, iminența morții cu șansa vieții.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Rândurile de mai sus sunt doar un scenariu, unul cu care Georgiana Vlad trăiește zi de zi de când a aflat că soțul ei, Costin, este bolnav de cancer.

Anul trecut a fost diagnosticat cu o formațiune tumorală cerebeloasă stângă (tumoare cerebrală). A urmat traseul clasic: drumuri nenumărate pe la medici, internări, investigații, terapii, păreri și păreri, căutare neîntreruptă de informație, întrebări, coșmaruri, disperare, speranță… În cele din urmă a fost supus unei intervenții chirurgicale, în București, însă tumoarea nu i-a fost extirpată complet. Din ceea ce i-au spus medicii Georgianei Vlad, cancerul s-a extins la trunchiul cerebral, iar o nouă operație a devenit aproape imposibilă.

Însă mai are o șansă prin radioterapii, proceduri pe care Costin Vlad le-a început la o clinică privată din București. Sunt demersuri medicale chinuitoare, dar de care învățătorul din Lipănești este dependent în momentul de față. Prima ședință a urmat-o săptămâna trecută, atunci când Georgiana a crezut că-l va pierde.

„După ședință, totul a fost ok. A râs, a vorbit până am ajuns acasă. Aici au început stările de vomă, urmate de convulsii. Singurul lucru pe care mi l-a cerut atunci a fost «sună-l pe părinte». Totodată, repeta continuu «Doamne, dă-mi putere să trec și peste asta“, ne-a mărturisit Georgiana Vlad.

Imaginea deznădejdii omului în fața morții, lupta disperată pentru a trăi, pentru a-și vedea copilul crescând sunt momentele care o copleșesc pe soția care se zbate pe toate planurile pentru a-și ține cât mai mult, lângă ea, sufletul-pereche. Este asistent-medical de profesie, însă posibilitățile de a-l ajuta îi sunt limitate.

„Sunt distrusă, este soțul meu, tatăl copilului meu, este marea mea iubire. Ne descurcăm foarte greu cu banii pentru că această boală te omoară și financiar, dar o să lupt cu toate resursele mele pentru ca el să trăiască“, ne-a mai spus femeia, „sugrumată“ de durere.

Momentan, bărbatul este în București , unde trebuie să urmeze ședințele de radioterapie, la o clinică privată, dar unde nu îi este asigurată internarea. Soția lui Costin Vlad caută soluții în acest scop și, bineînțeles, speră să le obțină la costuri minime. Pentru că, pe lângă cheltuielile cu procedurile medicale, este nevoită să găsească și un serviciu de Ambulanță cu care să-și transporte soțul la clinica respectivă. Alți bani, altă „distracție”…

Costin Vlad are nevoie de sprijinul nostru. Își dorește să trăiască, să-și crească minunea de copil, să revină la elevii săi de la Școala Generală din Lipănești. Boala îl încearcă. Aici sunt medicii și Dumnezeu care lucrează. Situația financiară vine la pachet cu problemele medicale și nu întreabă niciodată pe nimeni dacă este pregătit sau nu pentru a face față luptei. Dar, aici putem fi noi cei care să strângem rândurile și să facem front comun, prin donații, în contul deschis, în Euro, la BRD

Titular: Vlad Georgiana Daniela
IBAN: RO 82 BRDE 300 SV 69965283000
SWIFT: BRDEROBU
Numar cont :SV 69965283000

Pentru cei care vor să doneze în LEI, o pot face în contul deschis la CEC Bank

Titular: Vlad Georgiana Daniela
IBAN: RO 98 CECEB 00008 RON 0515662

Acest caz face parte din Campania umanitară de Paște a Observatorului Prahovean

Foto: arhiva personală Georgiana Vlad

WhatsApp Image 2019-04-01 at 11.37.19.jpeg

57911316-2e7d-4e29-a8f9-57f001aba9ee.jpg

10d13f2a-a685-442e-8654-d89b435f4eb9.jpg

Capture1.JPG

WhatsApp Image 2019-04-01 at 12.56.45.jpeg

Informeaza-te inainte de a cumpara o casa

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook

Liliana Maxim Minculescu
redactor
Mai multe despre autor și articolele sale

sc_vasile1_83d7d.jpg
banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg