Sunt doi medici legați de pacienți, doi doctori care nu văd bolnavi, ci îngrijesc oameni. O fac cu empatie, cu atenție și grijă față de nevoile pacientului pe care îl au în față. Altfel, spun ei, nu și-ar putea imagina actul medical. Mihaela Brătulescu și Răzvan Râșnoveanu sunt interniști la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, unul de 20 de ani, altul de 4. Au văzut cazuri grave și foarte grave. Au luptat pentru a salva fiecare viață, chiar dacă „e greu, fiindcă numărul de paturi e mai mereu aproape complet, iar deficitul de medici se simte și pe această secție”, povestesc cei doi, care au ales să trateze bolile interne fiindcă sunt partea medicinei care cuprinde aproape totul, specialitatea care vede pacientul întreg. (Video la finalul articolului)
Mihaela Brătulescu și Răzvan Râșnoveanu au ales medicina internă, sau, mai bine zis, ea i-a ales pe ei. „Am vrut să fiu inițial profesoară de limba engleză. O problemă medicală m-a adus la spital. Felul în care medicii aceia mi-au salvat atunci viața m-a făcut să vreau și eu să salvez, la rândul meu, cât mai multe vieți. Și, iată, o fac de 20 de ani. Aici, într-un spital de urgență, unde vin cazuri grave și foarte grave. Unde adrenalina atinge cote maxime, unde, de multe ori, trebuie să fii supraom ca să poți să acoperi toate nevoile, să ai grijă de toate viețile care îți sunt lăsate pe mână. Nu e ușor, dar niciodată nu mi-aș dori să fac altceva”, povestește medicul internist Mihaela Brătulescu.
Citește și: Doctor bun. Interviu cu medicii chirurgi Dan Oprea și Sebastian Toma. „Trebuie schimbată gândirea că cel mai bun spital din Ploiești e trenul spre București”
Stă cu ochii pe ceas, fiindcă știe câte cazuri grave o așteaptă. Are 74 de paturi pe secție, aproape toate ocupate
Îmi vorbește și o face cu multă sinceritate, dar și oarecum dezamăgită. Dezamăgită de faptul că oamenii, câteodată, nu înțeleg că și medicii tot oameni sunt, că și ei obosesc, că și ei au probleme, că și ei pot greși, dar luptă pe cât pot ca asta să nu se întâmple. Îmi spune și că nu mai vrea să audă vorbindu-se despre SJU Ploiești ca despre un „spital al morții”. „Da, la Județean se mai și moare. Asta fiindcă la noi ajung cazurile grave, critice. Când în alte părți nu se mai poate interveni, bolnavii sunt trimiși aici. Pe unii îi pierdem, dar pe foarte mulți, enorm de mulți, îi salvăm. Asta ne e misiunea și o facem cu sufletul”.
Citește și: Doctor bun. Interviu cu medicii Cătălin Sanda și Dragoș Muraru, specialiști în chirurgie vasculară. „Pacientul nu este o piesă pe o tablă de șah, să o muți cum vrei. Trebuie stabilită o legătură umană cu el”
„Empatie, da. Fără ea, eu nu aș putea profesa. Sunt om și m-am pregătit ani de zile să salvez oameni. Să le înțeleg durerea și suferința și să pricep faptul că nimeni nu vine în spital de drag. Vine pentru că viața lui depinde de mâinile și priceperea noastră”, o completează medicul internist Răzvan Râșnoveanu, de 4 ani specialist pe boli interne la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.
Despre specialitatea pe care ambii și-au ales-o spun că au vrut-o pentru că tratează organismul uman și patologiile acestuia ca pe un tot unitar. Este specialitatea care vede pacientul întreg
„Deci nu numai inima, nu numai rinichii, nu numai diabetul acestuia, ci vedem pacientul întreg. Nu tratăm problemele neurologice, ginecologice sau partea chirurgicală, ci tot ce este medical, de la respirație, până la circulație, digestie chiar, problemele hematologice, anemiile, investigațiile să vedem etiologia anemiei, întotdeauna aparțin de noi. De la pacienți cu probleme respiratorii, multiple disfuncții organice, patologii mixte, cardiac, pulmonar, probleme hematologice”, mai spune medicul Mihaela Brătulescu, care încurajează prevenția apariției bolilor, sub forma controalelor periodice de rutină.
Și-ar dori ca tinerii care au intrat la Medicină să rămână să profeseze la ei în țară
Medicul Mihaela Brătulescu și-ar dori ca tinerii care aleg Facultatea de Medicină să rămână să profeseze într-o țară care are nevoie de ei. A văzut ce concurență acerbă a fost, anul acesta, la Medicină, însă, a rămas uimită să afle câți viitori studenți se gândesc deja că vor să profeseze „afară”. Pentru salarii mai mari, muncă în spitale ultra-moderne, sau clinici unde răspunderea nu e așa mare ca într-o unitate de urgență.
„De părinții, bunicii lor, cine va mai avea grijă?”
„Nu e totul roz într-un spital de stat de la noi, inclusiv acesta, dar aș vrea să întreb un proaspăt admis, acum, în iulie, la Medicină, care deja are în plan să profeseze în străinătate: dacă plecăm cu toții, de părinții și bunicii noștri cine va mai avea grijă? Unde vom ajunge cu o astfel de mentalitate? Aș vrea ca tinerii intrați la facultăți de profil să înțeleagă cât de gravă este problema lipsei medicilor la noi, la ora actuală. Și să cântărească bine totul”, a mai ținut să spună medicul Brătulescu.
