- Publicitate -

„Când vorbim despre rinoplastie, trebuie înțeleasă, în primul rând motivația din spatele deciziei”. Interviu cu medicul Turhan San, Istanbul

Rinoplastia este acea intervenție de chirurgie estetică ce urmărește corectarea formei și dimensiunii nasului. Decizia unei astfel de operații poate fi de natură estetică sau medicală  și este menită să restabilească echilibrul fizionomiei unei persoane.

Profesorul doctor Turhan San, unul dintre specialiștii de top ai Medical Park Goztepe Hospitals, a vorbit, în exclusivitate, la „Sănătate fără frontiere”, despre operația de rinoplastie, beneficiile acesteia, riscuri, dar și mituri legate de o astfel de intervenție.

- Publicitate -

Printre altele, specialistul turc a ținut să puncteze faptul că  intervenția chirurgicală de remodelare a nasului a devenit o operație din ce în ce mai populară.

„Nasul este componenta centrală sa feței. Astfel, orice mică modificare poate schimba major aspectul general al acestuia. Decizia unei astfel de intervenții se ia numai împreună cu medicul, în cadrul unei consultații. Trebuie înțeleasă, în primul rând, motivația din spatele acestei decizii”, a precizat medicul Turhan San.

- Publicitate -

Intervenția de rinoplastie se poate face sub anestezie locală, însă, recomandarea este ca operația să fie efectuată sub anestezie totală, pentru evitarea oricărui disconfort.

Spitalizarea obligatorie este de 24 de ore. Ulterior, precizează specialistul turc, pacientul/ pacienta își poate continua recuperarea acasă, respectând cu strictețe recomandările doctorului.

Există o serie de restricții de care trebuie să se țină cont în primele trei luni de la intervenție. Printre cele mai importante sunt evitarea expunerii la soare sau frig, interzicerea folosirii ochelarilor de soare, dar și interdicția de a fuma.

- Publicitate -

Pentru noutăți din viața medicală din Turcia, dar și pentru obține oferte pentru tratamente și intervenții în spitalele și clinicile de aici, accesați site-ul www.tratamente-turcia.ro, sau contactați consultanții de aici pe numărul de whatsapp: 0746.99.22.22.

Înregistrarea integrală a emisiunii poate fi urmărită aici:

 

 

 

 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Cum s-a transformat pârâul Dâmbu în ”Delta” din Ploiești 

Ploile căzute în ultimele săptămâni au schimbat radical peisajul...

De ce sunt atât de mulți pescăruși în Ploiești. Sunt un pericol? Explicațiile unui biolog

Pescărușii au devenit, în ultimii ani, o prezență obișnuită...

La o lună după lucrările Hidro Prahova, problema apei murdare din Șirna pare rezolvată

La robinetele localnicilor din comuna prahoveană Șirna curge în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -