spot_img
- Publicitate -

Parlamentul crește puterea prefectului și o reduce pe cea a autorităților locale

Data:

mihai-apostolache-putere-prefect.jpg

Propunerea legislativă privitoare la modificarea Legii administrației publice locale adoptată de Senatul României vizează procedura de validare sau de invalidare a mandatului de consilier local sau județean. Prin modificarea adusă, parlamentarii au instituit două proceduri diferite pentru operațiunea de validare/invalidare a mandatului consilierului local sau județean, aspect care contravine normelor de tehnică legislativă.

- Publicitate -

Astfel că, dacă în cazul mandatelor care se validează în ședința de constituire a consiliului local/județean, comisia de validare propune validarea sau invalidarea mandatelor consiliului local sau consiliului județean, în situația validării unui mandat de consilier local sau județean pe perioada exercitării mandatului consiliului local sau județean, propunerea de validare sau invalidare se face tot de către comisia de validare, dar se înaintează prefectului, care, prin ordin, validează sau invalidează mandatul alesului local.

Practic, după ce soluția legislativă adoptată va intra în vigoare, într-un consiliu local/județean vom întâlni consilieri local/județeni care vor fi validați unii de către consiliul local/județean, iar alții de către prefect. Ori, operațiunea de validare a mandatului trebuie să beneficieze de aceeași reglementare juridică, indiferent de momentul în care aceasta are loc. Fie că vorbim de validarea mandatului în etapa constituirii consiliului local/județean sau în timpul exercitării mandatului consiliului local/județean, regimul juridic trebuie să fie același.

Dincolo de aceste aspecte se mai impune o subliniere. Prin votul acordat, parlamentarii au diminuat competența autorităților deliberative locale alese și au sporit puterea prefectului, introducând instituția prefectului în procedura de validare a mandatului consilierului local/județean, prin acordarea prerogativei acestuia de a emite ordinul de validare a mandatului consilierului local/județean. Și iată cum autorităților locale alese li se reduc atribuțiile în beneficiul autorităților statale numite.

- Publicitate -

Poate aleșii locali vor înțelege că blocajele pe care de multe ori le generează în administrația locală, ca urmare a orgoliilor, intereselor politice sau relei credințe, nu le aduc beneficii pe termen lung. Din contră, determină legislativul să imagineze diverse soluții legislative, cum este și exemplul anterior, care au ca efect diminuarea rolului autorităților alese de către cetățeni și creșterea importanței autorităților statele numite.

Conferențiar universitar Mihai Cristian Apostolache, Director al Centrului de Studii și Cercetări Juridice și Socio-Administrative din cadrul UPG Ploiești 

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...

Interviu cu stomatologul Claudiu Petriu, omul care redă frumusețea zâmbetului

În lumea stomatologiei, există oameni specializați, care nu doar...

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...
- Publicitate -

Exclusiv

Povestea lui Dănuț Prună, omul care aduce lumina în suflete

Într-o lume în care știrile ne copleșesc cu teamă,...

Deepfake cu Dragoș Pătraru, fraudă în numele Hidroelectrica

Imaginea lui Dragoș Pătraru a fost folosită ilegal, într-o...

Vidanjă golită pe marginea drumului, la Berceni [VIDEO]

Un cititor ne-a trimis imagini surprinse recent cu o...

Agenția Chef de Ducă, amendată de ANPC, nu dă banii înapoi

Agenția Chef de Ducă, despre practicile căreia am scris...

Cum poți deveni pilot de avion în Prahova, gratuit

În Prahova, la Aerodromul Strejnic, își desfășoară activitatea Școala...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

VIDEO – Momentul accidentului de tren din Bușteni

Un accident s-a produs miercuri seara pe o trecere...

Povestea lui Dănuț Prună, omul care aduce lumina în suflete

Într-o lume în care știrile ne copleșesc cu teamă,...

Primele informații despre programul showului auto de la Hipodromul Ploiești

Așteptată cu mare interes, ediția a treia a evenimentului...

Cum te „ascultă” mașina ta?

Președinta Comisiei pentru Apărare din Senat, senatoarea Nicoleta Pauliuc...

Efectul închiderii DN 1A, la Blejoi. Blocaje la ieșire din Ploiești

Începând de miercuri, 23 aprilie și până joi, 1...
- Publicitate -

Emisiuni

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cauți un job mai bun? Cum te pot ajuta AJOFM și UPG Ploiești

La finele acestei săptămâni, la Palatul Culturii se va...
- Publicitate -

Vox Publica

Dumnezeu, coleg de campanie

Viața politicienilor români pare împărțită în două anotimpuri spirituale:...

Demolăm Piața Centrală din Ploiești. Ce facem cu micile afaceri?

Consiliul Local Ploiești a votat „distrugerea” micilor afaceri românești...

Cum era să-mi ratez vacanța din cauza unui șofer de Uber

Știi cum e să îți strici o întreagă vacanță...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Deputatul-reporter: Grațiela Gavrilescu, interviu cu un preot din Cipru

Astăzi publicăm un nou articol din campania ”Alesul tău”...

Reacția lui Crin Antonescu la documentul CNSAS

Crin Antonescu, candidat la președinția României, a susținut marți,...

Scandal în AUR Prahova: Viceprimar dat afară

Scandal de proporții în AUR Prahova, unde interesele personale...

Crin Antonescu a dat declarație la Securitate despre un coleg

Consiliul pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a informat opinia...
- Publicitate -

Cristian Tudor Popescu a anunțat cu cine votează la prezidențiale

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a postat pe Facebook un...

Gigi Becali a anunțat ce candidat susține la Prezidențiale

Gigi Becali și-a menținut decizia de a demisiona din...

Cine intră în turul doi la prezidențiale? Sondaj CURS

Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS) a publicat...