Deputatul George Ionescu, președintele filialei Forța Dreptei Prahova, a susținut astăzi o conferință de presă pe tema crizei apei calde din Ploiești. Acesta a dat exemplul Brașovului, care a înlocuit CET-ul cu centrale de producţie a agentului termic în cogenerare montate în cartiere.
Deputatul George Ionescu (Forța Dreptei) susține că una dintre soluțiile pentru ca Ploieștiul să nu rămână la iarnă și fără căldură o reprezintă centrale de producţie a agentului termic în cogenerare.
Acesta a dat exemplul Primăriei Brașov, unde compania BEPCO a investit 34 de milioane de euro în patru centrale de producţie a agentului termic în cogenerare, acestea fiind dotate cu 11 motoare pe gaz, pentru sistemul centralizat de încălzire al oraşului Braşov.
”Soluţia a fost implementată împreună cu compania GE Distributed Power, parte a grupului american GE, cea care a furnizat motoarele amintite, care pot genera 38 MW termici şi 42 MW electrici, având o eficienţă de peste 84%. BEPCO este cel mai mare proiect de termoficare din România utilizand motoare cu ardere internă. Energia electrică este injectată în Sistemul Electric Național, în timp ce căldura este livrată sistemului de încălzire urbană din Brașov” a declarat Ionescu.
Citește și Grup de lucru extins la Primărie, în criza apei calde de la Ploiești. Primarul Volosevici: „Așteptăm ca cineva să ne furnizeze termia pentru 130.000 de ploieșteni” – VIDEO
Deputatul a acuzat autoritățile locale și județene că nu au accesat fondurile europene pentru implementarea acestei soluții de transformare a rețelei de producere și distribuție a agentului termic într-un serviciu eficient, și prietenos cu mediul.
”Conducta primară de termoficare, care aduce agentul termic de la CET Brazi are 15 km și pierderi uriașe. Dacă apa caldă pleacă de la Brazi cu 85 de grade, la intrarea în rețeaua secundară din Ploiești are 55 de grade. Dacă s-ar monta centrale în punctele termice deja existente s-ar realiza economii directe de energie de aproximativ 40%, datorită reducerii consumului de combustibili fosili” a precizat Ionescu.
