14627899-1290934194284079-1936592624-n.png

Legea salarizării unitare a intrat, sâmbătă, în vigoare după ce a fost promulgată miercuri de preşedintele României, Klaus Iohannis. Primele creșteri efective ar fi la începutul anului viitor, când bugetarii ar primi cu toții o majorare de 25% față de nivelul indemnizațiilor din decembrie 2017.

 

Prin excepție, salariile de bază ale medicilor și asistenților medicali ar crește de la 1 martie 2018 la nivelul stabilit pentru 2022, adică la nivelul maxim, iar cele din învățământ s-ar majora cu 20% față de nivelul acordat pentru februarie 2018 (inițial, procentul era creștere era de 50% față de nivelul lunii decembrie a acestui an)

În învățământul preuniversitar, un profesor debutant de studii superioare de lungă durată ar primi până în 2022 un salariu de 4.098 de lei, iar unul cu grad didactic I ar primi până la 5.517 lei, dacă are peste 25 de ani vechime în muncă. Un învățător cu studii de nivel liceal ar primi 4.098 de lei pentru șapte ani de vechime în muncă, iar unul cu peste 25 de ani vechime ar primi 4.372 de lei.

 

Până în anul 2022, la nivelul învățământului universitar, un decan de facultate va avea un salariu de bază de 13.705 lei pentru gradul I și 16.232 de lei pentru gradul II. Un profesor universitar cu peste 25 de ani vechime în educație ar primi 10.880 de lei. De asemenea, salariul unui cercetător științific ar putea ajunge până la 7.546 de lei.

Cei care lucrează lunar în toate cele trei ture, dar și cei care lucrează în sistemul de două ture (12 cu 24 de ore) vor putea primi, în locul sporului de noapte, unul de 15% din salariul de bază pentru orele lucrate în cele trei/ două ture. De asemenea, cei care lucrează sâmbăta, duminica ori în timpul zilelor libere legale vor primi un spor de 100%.

Majorări de salariu sunt propuse și pentru efectuarea gărzilor. Spre exemplu, în proiect se prevede un spor de până la 75% din tariful orar al salariului de bază, pentru gărzile efectuate în zilele lucrătoare, iar pentru cele din zilele libere și din cele de repaus săptămânal se prevede un spor de până la 100%.

Proiectul mai prevede și alte categorii de sporuri, spre exemplu pentru cei care lucrează în condiții deosebit de periculoase (spor de 45-85%), pentru cei care lucrează în condiții grele de muncă (până la 15%), pentru cei care lucrează în condiții de stres (până la 15%), precum și pentru cei care lucrează în unitățile de asistență socială (de pildă, sporuri de până la 75% pentru condiții deosebit de periculoase).

De pildă, un manager de spital cu peste 400 de paturi va avea până în 2022 un salariu de bază de 14.975 de lei pentru gradul II și 14.257 pentru gradul I. Un medic primar ar avea un salariu de bază de 12.500 de lei până în 2022, iar un medic rezident de anul I ar primi 5.700 de lei. Tot până atunci, o soră medicală debutantă dintr-un spital ar primi 3.610 lei.

Personalul militar, polițiștii, funcționarii cu statut special din administrația penitenciarelor, dar și personalul civil care lucrează în condiții de pericol vor putea primi prime pentru condiții periculoase de muncă, în funcție de gradul concret pe periculozitate: spre exemplu, pentru locurile de muncă deosebit de periculoase se prevăd creșteri salariale între 37-50%.

Sporurile în funcție de condițiile periculoase de muncă se regăsesc în proiect la nivelul de 15%, iar pentru munca cu grad ridicat de risc se prevede o compensație de până la 30% la salariul de bază.

Citeste mai mult pe RTV.NET: