Ordinea de zi pentru aprobarea calendarului de învestire a Guvernului Veștea a picat la vot, luni, 22 iunie, în Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, potrivit informațiilor publicate de digi24.ro. Ședința va fi reluată.
UPDATE 2: PNL a anunțat, luni, 22 iunie, că a cerut suspendarea ședinței Birourilor Permanente Reunite ale Camerelor Deputaților și Senatului din cauza prezenței abuzive a denumirii PNL pe lista membrilor guvernului propus de Veștea.
„Informăm publicul că ședința Birourilor Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului de luni dimineață a fost suspendată la cererea membrilor PNL, deoarece am constatat existența unui viciu care poate atrage neconstituționalitatea procedurii de învestire a Guvernului.
Înscrierea în dreptul prim-ministrului desemnat a denumirii „PNL” ca apartenență politică este falsă, abuzivă și afectează grav componența politică a Guvernului.
Reamintim că PNL a decis să nu participe la nicio guvernare împreună cu PSD și nici nu a nominalizat vreun membru al partidului pentru a face parte din guvernul propus de premierul desemnat Adrian Veștea”, a anunțat PNL.
Știre inițială
Premierul desemnat Adrian Veștea a depus în Parlament, duminică, 21 iunie, lista de miniștri și programul de guvernare și și-ar fi dorit urgentarea învestirii noului Guvern.
Luni, 22 iunie, s-au reunit Birourile Permanente, însă ordinea de zi a picat la vot, după ce PNL și USR au votat împotrivă, iar AUR s-a abținut.
Ședința Birourilor Permanente reunite a fost suspendată și va fi convocată o nouă ședință. Dacă Birourile Permanente aprobă programul, audierile în comisiile de specialitate ale miniștrilor propuși de Veștea vor începe la ora 12:00. În varianta propusă inițial, ședința Parlamentului era programată la ora 17:00.
Reamintim că PNL, USR și UDMR au anunțat că nu vor vota Guvernul Veștea, din care face parte PSD. La rândul lor, reprezentanții AUR au susținut că nu vor vota Executivul propus de Veștea.
Citește și: Reacție dură a PNL după depunerea listei de miniștri de către Adrian Veștea
