- Publicitate -

Cazul taximetristului înjunghiat în Mureș: Minorii plănuiseră să-l ucidă ca să-i fure mașina

Potrivit unui comunicat al procurorilor, dat publicității vineri, 30 ianuarie 2026, aceștia au bănuiala că, cei trei adolescenți care au atacat taximetristul în urmă cu două zile, au premeditat fapta. Astfel, încadrarea faptei a fost schimbată din „tâlhărie” în „tentativă de omor”.

- Publicitate -

Cei trei minori – C.M., în vârstă de 16 ani, B.G. în vârstă de 15 ani și martorul L. I. (13 ani) – în baza unei înțelegeri prealabile de a ucide un taximetrist, cu scopul de a-i sustrage autoturismul și sumele de bani deținute, au identificat un șofer asupra căruia să pună în aplicare planul elaborat și au urcat în autoturismul taxi al acestuia de pe raza cartierului Unirii din  Târgu-Mureș, solicitând să fie transportați în localitatea Porumbeni”, a trasmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș.

Reamintim faptul că, inițial, infracțiunea a fost catalogată drept „tâlhărie”. Potrivit primelor informații transmise în ziua comiterii faptei, trei adolescenți cu vârste de 13, 15 și 16 ani au atacat un taximetrist la finalul unei curse, după ce au refuzat să plătească.

- Publicitate -

Minorul de 13 ani nu poate fi tras la răspundere penală

Concret, într-o zonă de câmp, în care nu se aflau și alte persoane, cei trei i-au solicitat taximetristului să oprească mașina. După ce au coborât, minorul în vârstă de 13 ani l-a înjunghiat pe bărbat în zona feței. Acesta are nevoie de cel puțin șapte zile de îngrijiri medicale.

Procurorii au arătat însă că nu a fost vorba de o neînțelegere în privința achitării cursei, cum a considerat inițial victima, ci de o faptă premeditată. De aceea, încadrarea juridică a faptei a fost schimbată, joi, din tâlhărie în tentativă de omor.

Propunerea parchetului a fost admisă de către Tribunalul Mureș, fiind emise pe numele inculpaților C. M. și B. G. mandate de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile”, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș. Minorul de 13 ani, însă, nu poate fi legal tras la răspundere penală.

- Publicitate -

Sursa: Digi24, Biziday

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp
  1. Au ajuns minorii de 13 ani mai penali decât penalii tradiționali :)) . Deja , cred că ar trebui să mă feresc de minori cu ghiozdan în spate și masca pe față .

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -