Caz cutremurător la Sibiu. Un bărbat de 43 de ani a murit în timp ce se afla într-un mijloc de transport în comun, fără ca ceilalți călători să reacționeze.
Potrivit publicației turnulsfatului.ro, incidentul s-a petrecut în noaptea de 8 ianuarie, pe traseul 111 al companiei Tursib.
Victima a fost găsită fără suflare de șofer, la capătul liniei, după ce acesta a fost anunțat de un călător.
Șoferul a povestit pentru presa locală că zeci de oameni au călătorit alături de o persoană care își dădea ultima suflare, fără a reacționa în vreun fel. Practic, nimeni nu a semnalat starea gravă a bărbatului până la finalul cursei.
„Eu cred că nu i-a interesat, pentru că nici acum nu înțeleg cum de nimeni nu m-a anunțat până la capăt de linie că acest om era inconștient. I-am întrebat pe cei de la final de ce nu mi-au spus și au răspuns că nu aveau cu ce să se deplaseze în continuare. Nu au vrut să oprească autobuzul”, a declarat șoferul de autobuz.
Bărbatul care a murit fusese la serviciu în schimbul trei. Cel mai probabil s-a simțit rău și a luat autobuzul pentru a merge acasă.
„Dacă eram anunțat, aș fi oprit imediat autobuzul și, dacă nu avea semne vitale, la indicațiile personalului de la 112 aș fi putut începe manevrele de resuscitare”, a precizat șoferul.

Asistăm la degradarea simțului civic și empatiei, implicit la decăderea societății contemporane în care ne bălăcim.
Cu toții trăim în bula noastră și ne doare undeva de cel la un metru de noi.
Trist…