Salvamont România – Dispeceratul Național Salvamont a lansat, sâmbătă, un nou apel către turiști să evite deplasările în zona montană, unde condițiile meteo s-au înrăutățit. În Bucegi, la altitudini de peste 2.500 m, vântul suflă cu rafale care depășesc 100 km/h. Imagini la finalul textului.
Pentru zona de munte din mai multe județe, inclusiv în Prahova, meteorologii au emis mai multe atenționări de vreme severă, din cauza vântului puternic. (Detalii AICI).
Salvamont România – Dispeceratul Național Salvamont a lansat, sâmbătă, un nou apel către turiști să evite deplasările în zona montană, unde condițiile meteo s-au înrăutățit.
„Carpatii Meridionali, munții Bucegi, altitudinea de aproximativ 2.500 de metri, unde vântul a început deja să sufle cu rafale ce depășesc 100 km/h.
În contextul avertizărilor meteorologice emise, care vizează intensificări severe ale vântului, scăderea accentuată a temperaturilor și viscol puternic la altitudini mari, atragem din nou atenția asupra riscurilor reale pe care le implică deplasarea în zona montană în această perioadă.
Astfel de condiții pot evolua rapid și se pot extinde, reducând drastic vizibilitatea și crescând pericolul de dezorientare, hipotermie sau accidente grave.
Salvatorii montani recomandă ferm evitarea deplasărilor pe creste și în zonele alpine, precum și amânarea activităților montane până la îmbunătățirea condițiilor meteo.
Siguranța trebuie să rămână prioritară, iar respectarea avertizărilor oficiale poate preveni situații critice care necesită intervenții de urgență în condiții extrem de dificile”, este apelul lansat de Salvamont România – Dispeceratul Național Salvamont.
Video :Alex Baran – Salvamont Brasov.
