Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a prezentat, miercuri seară, primele concluzii din raportul Corpului de Control în scandalul legat de criza apei în Prahova. Ministrul Buzoianu a anunțat că directorul general Apele Române, Florin Ghiță, a demisionat din funcție, dar și câteva concluzii privind raportul corpului de control.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că Raportul corpului de control a fost transmis la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, însă a anunțat și o serie de demiteri și demisia directorului Apele Române, Florin Ghiță.
„Astăzi a fost trimisă decizia de demitere a directoarei de la ABA Buzău–Ialomița. A fost convocată ședința Consiliului de Conducere pentru mâine, cu punctul pe ordinea de zi privind mandatarea Consiliului de Administrație al ESZ să îi demită pe directorii vinovați de îndeplinirea obligațiilor care reies din raport.
Am primit demisia de onoare a directorului general Florin Ghiță. Director general în perioada următoare va fi domnul Sorin Rîndașu.
Va fi o perioadă de o săptămână, maximum două. Ulterior, va fi numită o persoană care să preia acest rol pe termen mai lung”, a anunțat Diana Buzoianu. (Detalii AICI).
Ce a găsit Corpul de control trimis în Prahova
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a detaliat și o serie de concluzii din raportul Corpului de Control trimis în Prahova.
„Cu privire la Administrația Bazinală: până la 22.10.2025, Administrația Bazinală nu a informat operatorul ESZ cu privire la acțiunile luate pentru scăderea nivelului apei.
Este menționat că nu au fost îndeplinite măsurile de a informa autoritățile locale sau utilizatorii cu privire la riscul de creștere a turbidității în urma acestor lucrări.
Este clar că întocmirea documentelor s-a prelungit foarte mult, această etapă ajungând până la intrarea în sezonul rece, cu riscuri mari.
De asemenea, nu au fost făcute, din 2023 până în prezent, verificări la operarea sistemului de apă ESZ”, a precizat Buzoianu.
În ceea ce prevește ESZ Prahova, ministrul Mediului susține că nu a informat autoritățile în momentul în care au apărut problemele.
„În ceea ce privește ESZ: A luat la cunoștință, la 22.10, în mod oficial, deși lucrările erau cunoscute de mai mult timp, că urma să fie crescută turbiditatea apei, însă nu a dispus niciun fel de măsuri pentru minimizarea riscului.
Nu au respectat prevederile autorizației de gospodărire. Nu au fost luate măsurile operative pentru asigurarea funcționării acestor structuri și nu au fost informate direct autoritățile când a apărut incidentul de la Paltinu”, a susținut Diana Buzoianu, ministrul Mediului
Reamintim faptul că, în urmă cu aproape două săptămâni, peste 100.000 de locuitori din Prahova și Dâmbovița au rămas fără apă la robinete. Totul a apărut pe fondul creșterii turbidității extreme a apei din Barajul Paltinu.
