Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au controlat, în două zile, aproape 200 de stații de carburant din rețeaua OMV-Petrom. Pentru neregulile constatate, ANPC a dat amenzi în valoare de 340.000 de lei, iar 11 stații au fost închise temporar.
ANPC a anunțat, marți, că a demarat o amplă acțiune de control, la nivel național, care vizează modul în care este respectată legislația în stațiile de carburant din rețeaua OMV – Petrom.
Comisarii ANPC au verificat până la această dată, potrivit unui comunicat de presă emis de ANPC, 197 de staţii de carburant din rețeaua OMV – Petrom.
Marți seară, Horia Constantinescu, președintele ANPC, a explicat, pe Facebook, în ce a constat controlul la stațiile OMV Petrom, dar și ce nereguli au fost constatate.
„S-au desfășurat până la acest moment câteva sute de acțiuni de control, urmând să fie centralizate în cursul zilei de mâine. (…)
Mare surpriză, în momentul în care, ajungând la aceste benzinării, am găsit o grămadă de nereguli și aș începe cu primele: pompele de benzină, care ar trebui să fie funcționale 100%”, a susținut Horia Constantinescu, președintele ANPC, pe Facebook.
Lista neregulilor constatate
- lipsa etichetelor de preţ ale produselor, de la raft;
- folosirea unor agregate frigorifice neigienizate, cu insecte moarte, acumulari de praf, impurităţi şi gheaţă;
- utilizarea unor pompe de carburant cu canelele (pistol de alimentare) cu zone depreciate, cu grad avansat de uzură şi rugină sau murdare; folosirea unor manometre fără verificare metrologică;
- comercializarea unor produse neetichetate – fără elemente de identificare; folosirea unor maşini de gheaţă neigienizate, scoase din uz; nerespectarea temperaturii de păstrare a produselor recomandată de producător
- comercializarea unor produse alimentare vrac, fără a fi însoţite de data deschiderii
- comercializarea unor produse culinare finite pentru care nu s-a prezentat fişe de producţie.