- Publicitate -

Cum au fost păcăliți numeroși pensionari prin metoda ”biorezonanță”. Cumpărau aparate foarte scumpe și inutile

Data:

O rețea de firme coordonată de un om de afaceri Kristof Kovacs din Ungaria a înșelat numeroși pensionari din România. Aceștia au cumpărat aparate foarte scumpe, vândute sub pretextul unor boli inventate după ce erau supuși unei așa zise investigații medicale prin metoda ”biorezonanță”.

- Publicitate -

Escrocheria s-a produs între anii 2018-2020, iar firmele inculpate sunt La Santrade SRL, Prestige Care SRL, Welness Trade SRL și Unit Maker SRL.

Potrivit g4media.ro, pensionarilor li se promitea efectuarea unor ”analize medicale gratuite” din care urmau să afle eventualele afecțiuni de care suferă doar prin simplul contact al mâinii cu un aparat de testare prin biorezonanță produs în China.

În realitate, producătorul aparatului menționase în instrucțiunile de folosință că acesta nu poate fi utilizat în scop de diagnostic și tratament.

- Publicitate -

”Specialiștii” interpretau rezultatele și le transmiteau ”pacienților” că sufereau de diferite boli care, în fapt, erau inventate.

Scopul acestor minciuni consta, apoi, în intenția, de multe ori realizată, de a le vinde acestor pensionari diferite aparate care să-i vindece – purificatoare de apă, de aer, concentratoare de oxigen, generatoare de ozon, saltele electromagentice, saltele pro-imun, aparate laser pentru încheietură și nas etc.

Acestea nu erau certificate de producători drept dispozitive medicale și nu erau certificate ca atare, fiind, în realitate, aparate de tip welness destinate, printre altele, tonifierii corporale. Dacă pensionarii solicitau, apoi, rezilierea contractelor de achiziție, plăteau penalități de 10-30% din preț.

- Publicitate -

Cele patru firme aveau mai mulți agenți de vânzări care aveau în fișa postului convingerea pensionarilor să achiziționeze aparatele, primind salariu și bonusuri în funcție de sumele obținute. Procurorii au arătat că, în unele cazuri, aparatele pretins terapeutice erau vândute la prețuri de zece ori mai mari decât cele de achiziție.

Firmele au fost amendate cu 46.000 de lei, iar patronul a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare, cu suspendare.

Citește articolul complet pe g4media.ro

- Publicitate -

Cum ți se pare subiectul?

Loading spinner

3 COMENTARII

  1. Intrebarea este daca cei pagubiti si-au recuperat vreun banut…. Mai mult ca sigur ca nu. Ca asa (nu)functioneaza justitia. Infractorii sunt condamnati, dar iertati, iar pagubitii….raman pagubiti.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

- Publicitate -

Antreprenori de succes

Exclusiv

De ce întârzie facturile de curent Electrica Furnizare

Mai mulți cititori ne-au sesizat că nu au mai...

De ce nu a funcționat brățara de monitorizare în cazul crimei din Câmpina

Apar noi detalii cu privire la crima odioasă petrecută...

Protest al chirurgilor la Spitalul Județean Ploiești

Zece medici de la Secția Chirurgie 2 de la...

Ce vrea Liviu Drăghici de la administrația locală Ploiești

Observatorul Prahovean începe, la debutul anului 2025, o serie...

Ce se întâmplă cu drumul expres Găești – Ploiești în Prahova

Drumul expres Găești – Ploiești, una dintre investițiile majore...
- Publicitate -

Știri noi

Încă o localitate renunță la Hidro Prahova. Apa are arsen

Primarul comunei Cocorăștii Colț, Adrian Călin (PSD), a anunțat,...

Primul autobuz electric care va circula între Ploiești și Aricești

Primul autobuz electric de tip solo, nearticulat, a sosit,...

Adam, un bebeluș din Urlați, are nevoie de ajutorul semenilor

Florentina Nițu, o mămică de 21 de ani, din...

Spitalul privat din Prahova unde pacienții beneficiază de investigații gratuite

Aflat la numai 10 km de Ploiești, Spitalul Dentirad...

Imagini impresionante, din dronă, cu lotul Mizil-Pietroasele al A7

Observatorul Prahovean publică imagini impresionante, realizate cu drona, pe...
- Publicitate -

Emisiuni

Hidro Prahova are printre cele mai mari tarife din țară

În emisiunea Observatorul Prahovean  LIVE de joi, 16 ianuarie,...

Escrocherii în numele unor vedete precum Esca, Delia sau Măruță

În ultima emisiune Observatorul Prahovean LIVE, de vineri, 10...

Schimbarea de la Ploiești

În prima ediție a emisiunii Observatorul Prahovean LIVE din...
- Publicitate -

Vox Publica

Să ne lăsăm prostiți în halul ăsta?

La cererea președintelui Consiliului Județean Prahova (CJPh), Virgiliu Nanu...

PSD și PNL, blat cu Georgescu. Crin Antonescu este degeaba

În primul tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut,...

Cum ar fi văzut cartierul 9 Mai din Ploiești de un optimist, un pesimist și un realist

Dacă ești optimist, o simplă plimbare prin cartierul 9...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Călin Georgescu a pierdut procesul în dosarul anulării alegerilor

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins...

Dronă rusească, prăbușită în România

O dronă rusească s-a prăbușit, azi-noapte, în România. MApN...

Cum va fi afectată Prahova de schimbările climatice. Studiu

Evenimentele meteorologice extreme, care cresc în frecvență din cauza...

Informații false despre baza NATO de la Mihail Kogălniceanu. Reacția MApN

Ministerul Apărării Naționale a reacționat, joi, la mesajele transmise...
- Publicitate -

Data oficială pentru alegerile prezidențiale 2025

Executivul condus de Marcel Ciolacu a adoptat în ședința...

Călin Georgescu nu a fost invitat la învestirea lui Trump

Călin Georgescu nu a fost invitat la învestirea lui...

Bărbatul care a furat trei picioare amputate a fost prins

Bărbatul care a furat trei membre amputate din Spitalul...