Exploziile de la stația GPL de la Crevedia, soldate cu doi morți și 56 de persoane rănite, au scos la lumină o serie de deficiențe. Depozitul era închis, conform documentelor, încă din 2020. Procurorii au demarat cercetări, iar urmărirea penală este începută in rem.
Procurorii de la Parchetul General au anunțat, duminică, faptul că a fost demarată urmărirea penală in rem, în cazul tragediei care s-a produs, sâmbătă seară, la stația GPL din Crevedia.
Procurorii ridică documente de la Primăria Crevedia, dar și de la firma GPL, iar între timp au fost audiate mai multe persoane.
„Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul PÎCCJ a preluat dosarul având ca obiect explozia care a avut loc în localitatea Crevedia, județul Dâmbovița, în cursul zilei de 26 august 2023.
În cauză se efectuează cercetări in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru ( art. 255 alin 1 și 2 din Codul Penal)
A fost începută cercetarea la fața locului, aceasta fiind coordonată de către procurorul de caz din cadrul PÎCCJ.
Au fost cooptați ofițeri de poliție judiciară din cadrul IGPR, specialiști din cadrul Institutului Național de Criminalistică din cadrul IGPR, experți de la Institutul Național de Expertize Criminalistice din cadrul Ministerului Justiției, specialiști de la INSEMEX Petroșani, inspectori de inspecția muncii, ofițeri din cadrul IPJ Dâmbovița.
Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare, iar pe măsura derulării cercetărilor vom informa opinia publică”, se arată în comunicatul de presă postat pe site-ul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Potrivit primelor date, la locul exploziilor nu au fost identificate, momentan, camere de luat vederi.
Cercetările de la fața locului vor lămuri, totodată, dacă acolo era un depozit GPL sau exista doar o zonă de tranzit.
