- Publicitate -

Primul tren nou cumpărat în ultimii 20 de ani în România ar putea fi livrat în noiembrie. Va trece și prin Ploiești

Primul tren din cele 37 din comanda către Alstom urmează să fie livrat în noiembrie 2023, conform unui act adițional încheiat cu producătorul, potrivit reprezentanților Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), citați de economica.net.

- Publicitate -

Aceasta ar fi prima ramă nouă, cumpărată în România în ultimii circa 20 de ani, după trenurile Siemens Desiro (Săgeata Albastră).

Vezi și: Cum arată trenurile Alstom care vor ajunge în România și vor trece și prin Ploiești. Viteza maximă este de 160 km/h

„Prima ramă livrată către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) este programată pentru luna noiembrie, anul curent, pentru a putea fi recepționată în vederea circulației cu călători în decembrie 2023”, a declarat pentru economica.net Ștefan Roșeanu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF).

Acesta a subliniat că livrarea primei rame va avea loc în noiembrie, conform actului adițional nr. 1 din septembrie 2022.

Întrebat dacă prima ramă va mai ajunge luna aceasta în România, la Centrul de Testări de la Făurei, așa cum anunța ARF în februarie 2023, Roșeanu a precizat că testele de la Făurei fac „obiectul unui contract de prestări servicii între Asocierea Alstom și Organismul Notificat Feroviar Român – ONFR, ca parte a procesului de autorizare”.

Legat de graficul de livrare a următoarelor trenuri, Roșeanu a menționat că Alstom a transmis către ARF o serie de solicitări de modificare a graficului de livrare a ramelor 2 – 37, pe fondul unor probleme apărute pe lanțul de aprovizionare.

Citește și: România cumpără 37 de trenuri electrice Alstom. Garniturile vor circula și pe rute care tranzitează Prahova

- Publicitate -

„Echipa de proiect ARF nu a aprobat încă aceste modificări, urmând a lua o decizie în funcție de toate documentele legale depuse în acest sens. În același timp, o modificare a graficului de livrare se va putea realiza respectând toate prevederile contractuale legate de metode de plată și de eventuale penalizări, precum și de respectarea serviciilor contractate în cadrul licitației”, a mai spus Ștefan Roșeanu.

Conform graficului de livrare prevăzut în actul adițional din toamna anului trecut, trenurile 2 – 12 urmau să fie predate ARF în primele patru luni ale anului 2024.

Viteza maximă de rulare a ramelor electrice este 160 km/h, acestea fiind compuse din şase vagoane (două vagoane de capăt cu cabine de conducere şi patru vagoane intermediare) şi asigură 351 locuri pe scaune.

- Publicitate -

Unităţile dispun de un sistem de semnalizare şi siguranţă ERTMS nivel 1 şi 2, sistem naţional PZB90 şi sunt prevăzute cu sisteme de climatizare, conexiune wi-fi, spaţii pentru bar/bistro şi pentru călători cu dizabilităţi, precum şi o zonă destinată distribuirii automate de bilete şi aparate de compostat, precizează ARF.

Ramele electrice RE-IR vor conecta capitala cu principalele centre urbane ale ţării, dar vor facilita şi conexiunile inter-regionale, contribuind la asigurarea mobilităţii, scăderea timpilor de călătorie şi îmbunătăţirea nivelului general al serviciilor publice prestate pentru transportul public pe calea ferată.

Rutele deservite de ramele electrice de lung parcurs sunt: Bucureşti Nord – Constanţa, Bucureşti Nord – Braşov – Arad – Timişoara, Bucureşti Nord – Braşov – Cluj, Bucureşti Nord – Braşov – Deda – Cluj, Bucureşti Nord – Braşov, Bucureşti Nord – Iaşi, Bucureşti Nord – Suceava, Bucureşti Nord – Galaţi, Bucureşti-Nord – Craiova – Târgu Jiu- Petroşani – Simeria, Bucureşti-Nord-Craiova-Timişoara-Arad, Cluj-Timişoara, Cluj-Suceava-Iaşi.

- Publicitate -

Valoarea totală a contractului pentru achiziţia celor 37 unităţi electrice multiple şi serviciile de mentenanţă aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la un cost total de 2,42 miliarde de lei, fără TVA.

Finanţarea proiectului este asigurată din fonduri europene nerambursabile şi de la bugetul de stat.

Sondaj Observatorul Prahovean

sondaj volosevici

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Munca neștiută din spatele minunii dulci: Cum se face un tort personalizat la Ana State – VIDEO

Torturile de la Cofetăria Ana State nu mai au nevoie de nicio prezentare și, dovadă în acest sens, stau comenzile pe care aceștia le...

Dosar penal pentru transport de material lemnos nedeclarat. Un camion oprit în Sinaia transporta 50 de metri cubi, în acte având 35

La data de 28 septembrie, în jurul orei 22:15, polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Prahova, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Munca neștiută din spatele minunii dulci: Cum se face un tort personalizat la Ana State – VIDEO

Torturile de la Cofetăria Ana State nu mai au nevoie de nicio prezentare și, dovadă în acest sens, stau comenzile pe care aceștia le...

Dosar penal pentru transport de material lemnos nedeclarat. Un camion oprit în Sinaia transporta 50 de metri cubi, în acte având 35

La data de 28 septembrie, în jurul orei 22:15, polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Prahova, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră...

Ce explicații au drumarii care au asfaltat peste un câine mort, în apropiere de Sibiu

Când credeați că le-ați văzut pe toate, apare câte un ”Dorel” care ne demonstrează că întotdeauna se poate face mai mult decât ne putem...

O femeie din Băicoi, terorizată de lătratul și mizeria câinilor vecinilor săi: „Am apelat la Poliție, la Primărie, li s-a spus să respecte regulile,...

Ce poți face dacă vecinii tăi au mulți câini, iar lătratul animalelor te disperă în miez de noapte? O femeie din Băicoi susține că...

Alertă portocalie în Gornet, Prahova. 31 de pompieri se luptă să stingă 20 de hectare de vegetație uscată cuprinsă de flăcări

Acționează pentru localizarea și lichidarea acestuia pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Vălenii de Munte. Intervenția este îngreunată din cauza vântului și a...
Emisiuni
- Publicitate -

A fost demarată procedura de licitație pentru înlocuirea nocturnei de pe Ilie Oană

Uzată moral și fără să mai îndeplinească standardele UEFA și FRF, nocturna stadionului Ilie Oană are nevoie urgentă de reabilitare. După luni de așteptare...

Eveniment inedit la Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga” din Ploiești: Noaptea Magiei Cărților

Astăzi, 29 septembrie, de la 18:00 la 23:00, Biblioteca Judeteana "Nicolae Iorga" Ploiesti găzduieste a XIV-a editie a Nocturnei Bibliotecilor, intitulată "BIBLIOTECA - SUNET...

Pe 18 octombrie vom afla dacă măsurile fiscale asumate de Ciolacu vor trece de CCR

Curtea Constituțională a României a luat act de sesizarea depusă de USR și Forța Dreptei, formațiuni politice care reclamă mai multe încălcări ale prevederilor...

Vouchere educaționale pentru preșcolarii și elevii din Ploiești. Termen limită pentru depunerea cererilor

Preșcolarii și elevii din ciclurile primar și gimnazial din Ploiești pot beneficia, în anul școlar 2023 - 2024, de un voucher educațional în valoare...

Rețeaua de canalizare din comuna Valea Călugărească se va extinde în patru sate

Proiectul privind extinderea rețelei de canalizare din comuna Valea Călugărească în satele Darvari, Pantazi, Coslegi, Radila va fi implementat prin fonduri europene. Primăria comunei Valea...
Emisiuni
- Publicitate -